REITEREZ, „DATUL CU PĂREREA, LA ROMÂNI”

N-am să încetez să mă minunez de nevoia mea de pălăvrăgeală, din orice.

Ba ştiu de ce. Poate-mi creşte ratingul, şi Zelist nu mă mai depunctează, să scot şi eu un ban, să acopăr austeritatea căreia  trebuie să-i fac faţă, din cauza crizei. Că dacă Puterea, cu toate eforturile de stăvilire a necinstei, nu mai dovedeşte, măcar eu să o ajut, strângând cureaua.

Am însă un „of”: că nu avem un Prim Consul, un Napoleon , mai mărunt, care să-i pună la zid. Că aşa am citit, că ar fi procedat el cu bandiţii care năpădiseră Franţa. Îi împuşca pe capete, unde-i desoperea a patra putere în stat, cum numea el Presa, după ce mai lăsase câteva ziare, care-i cântau în strună. Regula lui era simplă:tăinuitorii de lucruri furate, cumpărătorii, şi desigur hoţii, să fie împuşcaţi pe loc, fără ezitare, iar lucrurile restituite păgubiţilor. Astfel, în şapte luni, a salvat Franţa de flagelul banditismului, care ajunsese să atace şi grupuri de soldaţi izolaţi.

Mare om, Domnule şi Napoleon acela. Şi nu era mai înalt decât Sarkozey.

Îi luaseră toţi frica. Punea imediat tunul pe ei, cei nesupuşi, cum a fost cazul lui Brumar. A avut şi noroc. Să fie înconjurat de doi miniştri capabili: Fouche’ şi Talleyrand.Ce viaţă pe franţuji, sub Napoleon. E drept că îi căpiase cu felul său belicos, dar măcar mureau în glorie, sătui.

Mi-au venit aceste gânduri, după ce am stat iar cu vecinul,  la A3, după numirea lui Meleşcanu şef la SIE.

Mare scofală, îmi zice vecinul. Pe Preşedinte îl mănâncă pielea. A uitat că l-a trădat pe Năstase, după ce-l numise la Externe ? Daaa.., continuă el consolator, nici cu Şefu, nu mi-e ruşine, că la câţi l-au trădat, începând cu Petre Roman,Tăriceanu….., s-o fi antrenat sufleteşte.

Turnura pe care o ia discuţa, nu-mi place, şi încerc să o scurtez.

Ba eu cred că ai lui îl pot compromite mai rău, decât noul şef al sie.

Nu vezi câte scoate Presa la iveală? Ce să mai facă,  e atât de singur şi de izolat!?

Oare cum rezistă?

                                                 Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s