Asocierea, mă trimite cu gândul la poluarea alimentară, şi la E-uri. Că n-o să cred asemenea bazaconii bişniţăreşti, patriarhale.
Dacă însăşi Biserica, se pretează la asemenea trocuri, ce să mai spui de politicieni ?
Mă uit trist, la candela moştenire părintească, spunând: „dacă eşti neagreată, făcătură comunistă, să ne introducă diavolul în suflet ?”
În timp ce o privesc, măcinat de aceste gânduri, induse de”candela oficială”, candela părintească, arde tihnit, fără gânduri îndoielnice.
Ea ştie, că o candelă, în sine, este un însemn al credinţei ! Nu-şi aminteşte în existenţa ei, din moşi strămoşi, de la mocanii Sibiului, până la avocaţii bârlădeni, să se fi îndoit cineva de mesajul de credinţă pe care-l transmite celor care i se închină, sau să nu le fi ascultat şi îndeplinit vreo rugă adresată Domnului.
O înţeleg, şi o cred, dar mesjul diavolesc, patriarhal, mi s-a strecurat în suflet.
Lumina, candelei părinteşti, tresaltă într-un spasm, dureros, parcă mi-ar spune:”să nu te îndoieşti în credinţa ta, din cauza nici unei întruchipări diavoleşti, strecurată, în ierarhia Sfintei Biserici ! Dumnezeu este pretutindeni, indiferent dacă oficial sau neagreat !”
Ca şi diavolul/răul din sufletul/mintea omului, indiferent de condiţia lui, gândesc eu, în replică.
Dar oi avea dreptate, când părinţii mei au fost nişte icoane ?
Madi şi Onu