Printre invitaţi, de Paşte, cineva este filogerman. Simpatic, abordabil, îndrăznesc să-l întreb:
– Oare cum au ajuns nemţii, la civilizaţia actuală ? Să fie într-adevăr o rasă superioară ?
După o uşoară ezitare, semn că am fost bine receptat, îmi răspunde cu o voce , parcă încercând a fi sigur, de corectitudinea spuselor sale:
– Greeeu de spus. Cred că mai degrabă un amestec de ADN şi bâtă.
– Bâtăăă ! Accentuez eu, spre a-mi exprima nedumerirea.
– Da, bâta legii, mă imită el, privindu-mă atent.Până nu s-au pus cu pedepse şi constrângeri severe, pentru nerespectarea regulilor, îşi cam făceau şi ei de cap. Uite, spre exemplu, regula fiscală ! Ai încălcat-o, te-ai fript şi la repetare, închisoarea te aşteaptă, cu efectul implicit al discreditării onorabilităţii tale, ca om de afaceri.
– Într-adevăr, cunosc şi eu pe cineva, român, desigur, nevoit, din cauza eludării fiscului german, să plece definitiv, de acolo, deşi treburile, îi mergeau binişor.
Mi-a şi spus: ”dacă mă întorc, ăia mă închid.” „Şi ce interes am ? ”
– Oricum, rigoarea fiscală, îi fereşte de deficit bugetar. Nu ştiu cum stau cu economia subterană, dar pe cale de consecinţă, presupun că este stăpânită.
– Apropo de”reguli”, intervin eu, îmi povestea cineva, că în Austria, într-o localitate de specific balnear, nerespectarea selectării deşeurilor menajere, pe hârtie, plastic, sticlă, metal, şi alte câteva subclasificări, este destul de usturătoare, indiferent că eşti în trecere, sau localnic.
Un căscat discret al interlocutorului, îmi dă de înţeles, că este momentul abandonării temei respective.
Mă opresc, întrebându-mă, în sinea mea, când vom avea şi noi conducătorii, în stare să ne educe, fie şi prin exemplul personal, de care, măcar să te ruşinezi la distanţă.
Nu văd răspunsul şi o nesiguranţă sfâşietoare, îmi cuprinde fiinţa.
Madi şi Onu