Obişnuiesc, să vorbesc singur, contrazicându-mă.
De aci, necazul de a prinde muşte, când îmi alung gândurile neplăcute. Uneori, sunt atenţionat, într-o manieră delicată,
prin întrebarea dacă m-am adresat, respectivului!
M-am obişnuit cu mine însumi, şi nu mă mai deranjează asemenea intervenţii.
Deunăzi, povestea s-a repetat. Eram în tramvai. Cineva a crezut
că am vrut să-l lovesc.
M-am simţit obligat să mă justific. Spun:
-Ce credeţi, care dintre cei doi, e mai aparte?
-Cum adică?, mi se răspunde.
–În sensul bunei credinţe, a respectării promisiunii făcute.
Uite, cei doi, Antonescu şi Ponta, au promis, că vor reîntregi salariile, că vor repara nedreptatea cu CASS-ul, mă explic eu.
–Da, dar n-au prevăzut pustiul ce-l vor găsi. Şi atunci, Ponta s-a gândit în extremă urgenţă, la taxa de solidaritate, empatizează tipul cu mine.
– A uitat însă, grăbit să fie parolist, să se consulte şi cu orgoliul liberal, îi continui, poate gândul.
-Într-adevăr, deşi avea păţania cu Geoană, care-l şifonase, „vezi doamne”, pe Antonescu, că plecase în America, fără el.
-Ce vrei, orgoliul creşte direct proporţional cu iluziile. Va fi, speră, Preşedinte, nu? îi cânt eu în strună.
-În fapt, ce te frământa, omule, de era să mă loveşti, gesticulând?
–Păi, nu vezi, că Antonescu nu e de acord cu taxa de solidaritate, bălmăjind, nu ştiu ce principii liberale?
Ca şi cum promisiunea dată, nu ar trebui să fie principiul suprem pentru omul politic!
-Vrei să insinuiezi, că Ponta, nu e din categoria”să trăiţi, bine?”
– Nu domnule, vreau să spun, că îmi miroase a oportunism, dacă nu chiar a lipsă de loialitate, faţă da Ponta, şi de USL!
Şi enervat, îl salut, şi dau să plec spre ieşire.
-Stai, domnule, ce sari aşa? Că ai dreptate! Nu vezi cum se întreabă, jubilând, amatorii de ape tulburi, dacă nu se rupe alianţa?
-Nuu…, nuu…, o ameţesc eu, ca Stela Popescu, faţă de Arşinel, în reclama pentru farmaciile Catena.
Ştiu că sunt exploziv, în discuţiile politice, în contradictoriu.
Spre deosebire de Ponta, care i-a prezentat scuze lui Antonescu, pentru catastrofa(sâc!) de a nu-l fi consultat.
Plăcându-mi, l-am invitat la o bere, şi nu m-a refuzat. Acolo, ne-am amuzat copios, amintindu-ne de emisiunea lui Tatulici, cu nişte marionete nostime, care spuneau, nătâng, :”vreau să fiu Preşedinte!”
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 