Prin 2000 parcă, prietenul meu, Primarul ţărănist MARIN LUŢU a fost arestat. A urmat procesul obişnuit. Acuzaţia: licitaţii frauduloase, de pieţe. Deşi până atunci, ne vedeam zilnic, am pierdut orice legătură.
Nimic despre evoluţia procesului, la care, aş fi vrut să asist,ca gură cască. Stare justificată, la mine, care elev fiind, frecventam asiduu, procesele gălăţene de divorţuri, unde aflam surprins, meschinăria firii omeneşti, a câte două fiinţe, ce-şi uniseră destinul pentru o viaţă.
Într- zi, mi-am luat inima în dinţi, şi am mers la Tribunal, să mă interesez când are termenul următor. Deşi bine organizată anunţarea uurmătoarelor şedinţe, nu m-am descurcat.
Am apelat atunci, la sfânta întrebare, din om în om, până am ajuns la o doamnă grefier, căreia i-am spus ce caut.
Îndatoritoare…, cu un ton grav, s-a interesat în ce calitate mă doresc să aflu.
Ca prieten, i-am răspuns.
Înseninată de răspunsul meu, mi-a spus calm, privind spre nicăieri. Dacă aveţi ceva în susţinerea cazului, vă ascult. Nu, nu, pur şi simplu, ca prieten. Cred că îi suna ciudat, cuvântul.
După proces, i-am reproşat Primarului, ţinerea mea la distanţă, în timpul desfăşurării acestuia.
Te-am protejat, de eventuale indiscreţii, mi-a răspuns. Am înţeles, fără alte explicaţii.
Mi-am amintit acest episod, aseară, când l-am văzut pe domnul Ponta, la spital, venit să se intereseze de soarta ex-premierului Adrian Năstase.
Lichele cu apucături reptiliene, s-au grăbit să comenteze tendenţios, gestul respectiv.
Nimic mai fals!
L-am înţeles, şi i-am apreciat demnitatea.
Aceleaşi aprecieri, faţă de consoarta Domniei Sale, Daciana Sârbu, care l-a însoţit la spital.
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 