JUSTIFICARE IMBECILĂ !

Ca să nu ajung în stare emoţională limită, să am nevoie de Aliodor Manolea, după acest post, mă potolesc. Îmi voi antrena creierul, în alte registre, a căror inutilitate, să nu mă deranjeze.

Şi mă las de tv. Nu chiar în următoarele cinci minute, că nu-s atât de zdruncinat!

Aşadar…, cu figură jovială, simţindu-se bine cu sine, ca şi cum i-ar spune partenerei de intimitate:

”ştii, n-am avut erecţie, de-aia n-a mers!” Cinstit, băiatul, lipsa erecţiei, nu l-a ajutat să afle care-i electoratul real al României, pentru cvorumul realizabil la referendum.

Şi poate n-a fost singurul din USL, cu secvenţe de impotenţă.

Dar ce, mie nu mi s-a întâmplat? Când  mă credeam buricul pământului?

Am avut însă, bunul simţ, să nu-mi mai repet tembelismul.

Poate, aşa ar trebui să procedeze masculul USL?

Să nu-i mai dea speranţe inutile României?! Sau să se trateze un pic?

Să ia lecţii de la PDL? Că tot sunt genetic, pe aproape?

Nu spun prin asta, că toţi sunt la fel. Dar tolerânduli-se, riscăm, ca naţie, să generalizăm neputinţa.

Ce-ar trebui de făcut?

Castraţi toţi impotenţii!

Şi marcaţi, cu fierul roşu, ca vitele din cireadă!

Să se apuce de stupărit!

Să nu mai dea românilor iluzii.

ILUZIA este o gravă boală  psihică.

Te face să te crezi, ce nu poţi fi niciodată. Mai ales în domeniul politic!

Madi şi Onu

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Diverse ..., Educaţie

8 răspunsuri la „JUSTIFICARE IMBECILĂ !

  1. hai, că a apărut docomentu’ bombă…cică e de bine!

  2. păi, ce, nu te uiţi la teveu? acum am intrat şi eu în casă şi văd că în loc de 18 mil de votanţi suntem de fapt puţin peste16 mil. jumătate, ceea ce înseamnă că e cvorum; şi că BEC e în posesia docomentului; nu ştiu mai multe, că acum încerc să mă dumiresc.

  3. Popovici Nicuşor

    Să-mi fie cu păcat dacă remarca mea o să vă deranjeze, dar trebuie să reluaţi gramatica limbii române din clasa a V-a (e vorba de Ortografie-Semnele de punctuaţie-Virgula), căci am deja un pumn de virgule puse în plus…după primele patru propoziţii!
    „Ca să nu ajung în stare emoţională limită, să am nevoie de Aliodor Manolea,(?!) după acest post, mă potolesc. Îmi voi antrena creierul,(?!) în alte registre, a căror inutilitate,(?!) să nu mă deranjeze.”
    „Aşadar…,(?!) cu figură jovială, simţindu-se bine cu sine,(?!) ca şi cum i-ar spune partenerei de intimitate: ”ştii, n-am avut erecţie, de-aia n-a mers!” Cinstit,(?!) băiatul, lipsa erecţiei, nu l-a ajutat să afle care-i electoratul real al României,(?!) pentru cvorumul realizabil la referendum.”
    „Ce dulcică,(?!) poţi să fii!”
    Ş.a.m.d.
    Problema e transformarea unei activităţi relaxante precum cititul blog-ului dumneavoastră într-o reală corvoadă a globului ocular şi a minţii, deopotrivă!
    O seară faină!

    • Nicuşor, mulţumesc pentru efortul de colecţionar de virgule.
      Este nevoie şi de asemenea specialişti.
      Ştiam că este o meteahnă personală, accentuarea prin virgule, dar nu m-am gândit că aş conduce la victimizarea unui „preţăluitor” al blogului meu.
      De fapt, nu cred că prezenţa virgulelor , să fi distorsionat sensul materialului.
      Cine citeşte pentru o idee, nu se împiedică de pumniii de virgule întâlnite pe traseu.
      Cât priveşte Îndreptarul ortografic,ortoepic şi de punctuaţie, dacă aţi auzit de el, este o prezenţă permanentă,lângă calculatorul meu. Furat însă de proiectul de idee, îl cam neglijez.
      Onu

  4. Popovici Nicuşor

    Din punct de vedere administrativ – şi nu numai – sunt două variante de îmbunătăţi orice activitate: prima constă în apreciera şi promovarea calităţilor, iar a doua este identificarea, respectiv corectarea greşelilor. Acum, rămâne de la latitudinea dumneavoastră să-mi judecaţi intervenţia, nu înainte de a vă spune că mi-am spus altruist părerea, aşa cum consider firesc în relaţiile interumane.
    O zi faină!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s