Adept al Carpe diem,şi îngreţoşat de zoaia politică, la care asist, m-am întors în timp.
Dar tot peste cenuşiu, am dat.
Mi-am amintit de colega mea, Tamara. O brunetă cu sânge slav, de pe meleaguri dobrogene, Frumoasă, nu ştiu cât de mult, dar mie-mi părea un înger inaccesibil. Mai înaltă cu câteva degete decât mine, ar fi trebuit să mă înalţ pe vârfuri, să o pot săruta.
Spun ar fi, pentru că, n-a fost să fie, niciodată.
Când am zărit-o în sala de curs, am tresărit, crezând că am intrat la anii mai mari. A zâmbit, la nedumerirea mea. Mi-a făcut loc, lângă ea. Ne-am recomandat: Tamara, spune ea întinzându-mi mâna ce părea că arde. Onu, am îngăimat eu, încă derutat. Încet, încet, am prins curaj să-i vorbesc, privind-o în ochii întunecaţi. Simţea că-mi place, şi era încântată. Simţul posesiei îţi conferă o stare de bucurie ciudată, deşi nedefinită. O iubeam, fremătând de emoţie, iar ea, îmi respecta starea. De altfel, nu avea motive să gândească altfel.
Într-o zi, a apărut un nou coleg . Adus pentru echipa de volei a facultăţii. Înalt, proporţionat, impunea plăcut, tuturor fetelor. Am simţit că şi Tamarei. Intrasem într-un con de tristeţe. Tichi nu era pasionat decât de volei, aşa că nu aveam motive de îngrijorare.Tamara s-a consolat. Părea a fi preocupată de alte griji. Tristă, începuse să slăbească,dar nu se plângea.Anii au trecut, dar simpatia noastră nevinovată, nu s-a micşorat.
După cursuri, ne vedeam aproape zilnic, în plimbările mele. Ea, stătea la poarta casei, într-o visare nedefinită. În trecere, schimbam câteva banalităţi, fără să fi observat ceva aparte, la făptura ei.
Într-o zi, am încercat să o sărut. S-a ferit, şi a fugit în curte. Mi s-a părut că plânge. Am supărat-o rău de tot, mi-am zis, şi câteva zile, am trecut doar salutând-o.
Când m-a întrebat ce mai fac, mi-am revenit. Am încercat iar, să o sărut. Acelaşi refuz, dar cuprinzându-mă de umeri, m-a invitat în casă. S-a aşezat pe pat, făcându-mi semn, să stau lângă ea.
Locuia la gazdă, cu chirie. Mi-a luat delicat, mâna în poală, şi aproape suspinând, mi-a spus: „ştii, nu mai încerca să mă săruţi! Şi eu îmi doresc, dar nu am voie!”.
Am privit-o nedumerit.
Sunt grav bolnavă de plămâni.., mi-a explicat. Ne-am îmbrăţişat, într-un gest de înţelegere fatală. Nu ne-am sărutat, niciodată. I-am rămas recunoscător, până anii vieţii, mi-au purtat paşii pe alte meleaguri, şi am pierdut orice legătură, cu ea.
La o întâlnire, de la absolvirea facultăţii, aduc vorba, întâmplător, despre Tamara. ”Cum, nu ştii?” răspunde cineva. „A murit, nu mult, după ce am terminat, la Spitalul T.B.C. din Galaţi”. L-am privit pierdut, iar el m-a întrebat:
”şi tu ai iubit-o?”
Nu i-am răspuns. M-am apropiat şi l-am îmbrăţişat, suspinând.
Era ultima legătură de suflet, cu Tamara.
Madi şi Onu
Mi-a dat fiori povestirea ta… Minunata trebuie sa fi fost Tamara.
dor de Tamara,
Comentariul tău sensibil, îmi relevă calităţi ale Tamarei, pe care cred că doar le intuiam, prin intensitatea emoţiei.
Mulţumesc.
Madi şi Onu
Tamara…va ramane un inger al iubirii
Icoana neafectata de timp,
Protectoarea ta…
Suflete bun si iubitor ce esti tu, Onu, ai putea sa scrii cu adevarat despre aceasta poveste, daca o faci, astept si eu cartea…
Anca, Sărut mâna!
Tamara a rămas un simbol de carte, cartea iubirii pure, a nemuririi. Dar e prea trist efortul!
Madi şi Onu
In amintirea Tamarei, permite-mi sa astern aici o poezie pe care am scris-o demult (eram micuta), pentru un alt inger:
Ce sarut eu acum?
O piatra rece,
Cand spre mormantul tau
Eu ma aplec.
Si-o lacrima
Abia mai trece
Din ochii mei albastrii-ncet.
Te-ai prefacut acum in vid
Un gol unde nu pot ajunge
Sa te mai vad, sa te mai simt
La pieptul gol si rece.
De te-as vedea acum trecand
Pe sub a mea fereastra
As crede ca-i un inger bland
Venit sa ma pazeasca.
Cu mult drag,
Anca
Anca,
Din ochii tăi albaştri ,blânzi
Simt unda de căldură
Ce poate , atunci, cândva
Se răsfrângea duios-intens
Peste îngereasca-deplânsă făptură!
La al tău duios memento,
Încerc, dacă se poate,
Prinosul de respect, sub formă discretă,
De umed cald sub pleoape.
Madi şi Onu
Emotionanta de-a dreptul povestea de viata iar felul tau de a povesti……..DOAMNE!!!!!!
Ti-am spus ca esti genial?
Am sa-ti mai spun de multe ori…
🙂
Mulţumesc mult, Adeena.
Farmecul povestirii este dat şi de generozitatea frumosului suflet feminin slav, a cărui nobleţe,n-am făcut decât să o descriu, sub spectrul specificului său.
Iar impresionabilitatea ta, mă face să cred, că spiritul tău , la fel de nobil, se pare ca al Tamarei, este poate expresia tot a unei provenienţe slave.
Exuberanţa comentariului tău, o exprimă cu prisosinţă.
La rândul meu, mă simt emoţionat, şi poate tristeţea amintirii „iubirii imposibile” pentru Tamara, este uşor alinată.
Îţi sunt recunoscător,prezenţă cu chip de heruvim! 🙂
Madi şi Onu