Nu e o problemă grea, dacă ai caracter. Este ca şi funcţia erectilă, dacă ai suficient testosteron.
În medicina chineză, personalitatea, implicit caracterul persoanei, sunt în directă legătură, cu virilitatea , la rândul său nemijlocit influenţată de starea de potenţă a persoanei avute în vedere.
De altfel,însăşi expresia admirativă, precum:”este un adevărat bărbat, ca femeie,te poţi bizui pe el în intimitatea personală”, s-a născut din convingerea nemijlocită, că numai un om sigur de sine, îşi poate onora fără eşecuri, responsabilitatea familială.
Ori ce altă certitudine a propriei puteri, dacă nu forţa hormonală? Ieri, am citit undeva, cum că aliatul Crin, îi insinuează lui Ponta, niscaiva învinuiri, pentru ratarea Referendumului.
Ca şi cum, nu împreună l-ar fi ales pe Ion Rus, la Interne.
Deşi, nu cred să nu fi avut idee despre implicarea aceluia, în negocierile PSD cu Traian Băsescu, în preliminariile alegerilor parlamentare, din 2008.
Însăşi umbra acestei suspiciuni, era de natură, ca personajul, să fie catalogat a deveni o potenţială cârtiţă în USL
Ipoteză dovedită, cu prisosinţă, prin listele electorale permanente, sabotate cu neruşinare.
Este drept, surprinde şi ezitarea lui Ponta, de a nu fi procedat, ca în cazul suspiciunii similare, faţă de Mircea Geoană. Iar cârtiţa, sapă în continuare în PSD, permiţându-şi insolenţa unor sfaturi, de înţelegere cu Traian Băsescu. Atitudinea lui indiferentă, să fie de natură familială?
Ar mai fi un aspect : de ce s-a grăbit Crin Antonescu, să aprobe legea care prevedea introducerea cvorumului, când prin sine, aceasta implica o doză mortală de risc?
E ca şi cum , în naivitatea ta infantilă. te-ai aşeza pe şinele căii ferate, sperând că la vederea ta, trenul va deraia, iar tu vei scăpa netins. Dacă nu cumva am înţeles anapoda, insinuările preşedintelui PNL, îmi provoacă o amărăciune greţoasă!
Ori, dacă pe individ, îl preocupă atât de mult, soarta referendumului, de ce nu dă curs supunerii dezbaterii parlamentare a amendamentelor senatorului Ion Ghişe, privind eroarea CCR?
Din laşitate faţă de imixtiunile Europei?
Cu asemenea pseudocaracter, să sperăm, să salvăm Ţara?
O avea dreptate Traian Băsescu, în zicerile sale?
Madi şi Onu