TĂRIA DE CARACTER

Nu e o problemă grea, dacă ai caracter. Este ca şi funcţia erectilă, dacă ai suficient testosteron.

În medicina chineză, personalitatea, implicit caracterul persoanei, sunt în directă legătură, cu virilitatea , la rândul său nemijlocit influenţată de starea de potenţă a persoanei avute în vedere.

De altfel,însăşi expresia admirativă, precum:”este un adevărat bărbat, ca femeie,te poţi bizui pe el în intimitatea personală”, s-a născut din convingerea nemijlocită, că numai un om sigur de sine, îşi  poate onora fără eşecuri, responsabilitatea familială.

Ori ce altă certitudine a propriei puteri, dacă nu forţa hormonală? Ieri, am citit undeva, cum că aliatul Crin, îi insinuează lui Ponta, niscaiva învinuiri, pentru ratarea Referendumului.

Ca şi cum, nu împreună l-ar fi ales  pe Ion Rus, la Interne.

Deşi, nu cred să nu fi avut idee despre implicarea aceluia, în negocierile PSD cu Traian Băsescu, în preliminariile alegerilor parlamentare, din 2008.

Însăşi umbra acestei suspiciuni, era de natură, ca personajul, să fie catalogat a deveni o potenţială cârtiţă în USL

Ipoteză dovedită, cu prisosinţă, prin listele electorale permanente, sabotate cu neruşinare.

Este drept, surprinde şi ezitarea lui Ponta, de a nu fi procedat, ca în cazul suspiciunii similare, faţă de Mircea Geoană. Iar  cârtiţa, sapă în continuare în PSD, permiţându-şi insolenţa unor sfaturi, de înţelegere cu Traian Băsescu.  Atitudinea lui indiferentă,  să fie de natură familială?

Ar mai fi un aspect : de ce s-a grăbit Crin Antonescu, să aprobe legea care prevedea introducerea cvorumului, când prin sine, aceasta implica o doză   mortală de risc?

E ca şi cum , în naivitatea ta infantilă. te-ai aşeza pe şinele căii ferate, sperând că la vederea ta, trenul va deraia, iar tu vei scăpa netins. Dacă nu cumva  am înţeles anapoda, insinuările preşedintelui PNL, îmi provoacă o amărăciune greţoasă!

Ori, dacă  pe individ, îl preocupă atât de mult, soarta referendumului, de ce nu dă curs  supunerii dezbaterii parlamentare a amendamentelor senatorului Ion Ghişe, privind eroarea CCR?

Din laşitate faţă de imixtiunile Europei?

Cu asemenea pseudocaracter, să sperăm, să salvăm Ţara?

O avea dreptate Traian Băsescu, în zicerile sale?

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s