UMOR EXECRABIL

Am spus cred, că nu se poate bizui pe mine cineva, mult timp. Motivul, nu ar fi unul patologic, precum cele oferite de spectrul nostru politic, în care cârdăşiile se ţin cu o tenacitate, care frizează criza  spiritual-educaţională.

Amintesc acest fapt, întrucât mi-am declarat un soi de simpatie pentru  unele realizări tv, ale lui Mihai Gâdea.

 Ei bine, aseară, cred că am avut ghinion. Mirajul s-a destrămat.

 Au fost două cauze.

Prima…, părerea mea, că omul, trebuie să-şi stăpânească instinctele primare. Cât timp, n-o face, un individ, nu şi-a depăşit condiţia de patruped, oricât ar papagalici despre IQ.

De aci, lipsa de educaţie, comportamentele reactive la cei mai primitivi stimuli.

Deşi, aseară, personal, nu cred că  am demonstrat respectarea condiţiei autoimpuse.Am reacţionat egotic, nemulţumit de a nu-mi fi fost păstrată preferinţa de propria opinie, menţionată în postul „Becali şi Onoarea PNL”

Concret, prin prezenţa în emisiunea Sinteza zilei, a două nume  de rezonanţă, Premierul şi Preşedintele Senatului, am sperat la un regal. Cred că şi Gâdea, după mobilitatea feţei, în timpul răspunsurilor interlocutorilor  care, sigur nu –l satisfăceau. I-a dispărut zâmbetul afabil iniţial, obrajii, şi colţurile gurii i s-au lăsat a mâhnire, că nu aude ce şi-ar fi dorit, şi brusc, întrerupând nepoliticos interlocutorul, i-a precizat ceva, în genul expresiei consacrate: „nu-i aşa că pământul e rotund?”. Credeam că starea de insatisfacţie, a domnului director, s-a epuizat, odată cu „căderea feţei”.

A doua, momentul adevărului, luarea de mână, şi introducerea în scenă, a comicului regal, Mircea Badea.

Care, să vezi drăcie, s-a năpustit bezmetic, pe replica intuitivă a lui Becali, faţă de un alt  bufonel obraznic. Acesta,  declanşase reacţia alergică a lui Becali, „faţă de proşti, în viziunea sa”, expusă în stilu-i inconfundabil:

”măi, să ştiţi, că eu fac alergie la proşti; începe să mă mănânce pielea la mâna stângă, şi trebuie să mă scarpin: „uite-aşa!” Iar ca să fie mai convingător, a  mimat energic, gestul scărpinării zonei alergice, însoţit de sunete fireşti, la un exemplar zdravăn, crescut şi educat, în mijlocul naturii. Sunete interpretate şi imitatea de Badea, în genul unor lătrături.  Comicăria penibil forţată, a episodului de mai sus, l-a amuzat nespus pe Gâdea, încât cred că a făcut o colică abdominală, după cum s-a aplecat brusc, ţinându-se cu mâinile de mijloc.

Am trecut indiferent peste secvenţa redată, dar acum, mă întreb dacă nu există vreo comunicare „telepatică”, între Mihai Gâdea şi slujbaşii săi, atotindependenţi?

 Ceva în genul legăturilor mafiote, când este vorba de indezirabili.

Şi cum nu agreez  ipocrizia  genului, mi-am spus:  ”mai bine, lipsă. Fără Gâdea!”

Aseară însă, nepricepând cauza reacţiei Şefului, m-am uitat la Badea, să văd reluarea pe film, a cazului.

 Nu vă mai consum timpul.

O persiflare halenică, pe gustul dorinţei Şefului. De aci, şi titlul postului.

Totodată, mi s-a reconfirmat proverbul:”după stăpân, şi sluga!”

 

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Proză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s