Arhiva zilnică: 28 octombrie 2012

NU CĂ ZIC, DA’ VREAU SĂ SPUN!

În loc de motto:”Strigaţi, fraierilor, strigaţi,  că noi, tot ca noi, facem, cât ne este bine!”-Anonim

Şi nu voi vorbi la mişto, după cum e cazul, ci pe baza Constituţiei, în care dacă mă uit, văd AUTORITĂŢILE  PUBLICE, în următoarea ordine:

Parlamentul,

Preşedintele României,

Guvernul,

Administraţia publică,

Autoritatea judecătorească.

Dintr-o privire de tont, se observă  că Parlamentul e fruncea, că el trebuie să ne călăuzească pe drumul bun, şi să ne apere,  ca „organul reprezentativ suprem al poporului român”…

Ori, dacă mă uit la unele talk-show-ri, asist la un sictir general antibăsist penibil, care nu ne face cinste, ca pretinşi oameni educaţi, „cu bacul luat” unde ascult văicăreli de babă care cere ajutor, că o violează, dar nu-şi strânge picioarele, să nu i-o facă.

Şi, ca un făcut , flăcăii în jurul ei, în loc să o apere, o încurajează frenetic:

”zi-i, nu te lăsa,că te apără legea,  şi ordinea!” „De ce tace Parlamentul, de ce l-am ales!?”

Iar eu, am senzaţia, că am citat din Constituţia unui boschet, în care mişună toate ciudăţeniile.

NU!, categoric NU!, unui asemenea mod ipocrit, de a mi se apăra drepturile, lovind în altcineva. Vrei să mă educi? Explică-mi! Răul e doar în Băsescu? sau şi-n Parlamentul, care pare a nu vedea ce se întâmplă, care a rămas orb şi surd, la zbaterea senatorului Ioan Ghişe, ca flăcăii, la baba violată?

A-ţi ascunde impotenţa, la paravanul nonviolului, mi se pare demn de  un tratament „a la dr . Ciomu!”

Iar flecarilor comentatori, dintre care unii, aspiranţi la viitori parlamentari, le recomand, să nu mai încerce să mă reducă la nivelul lor.

Ce mass-media, o avea America, de a determinat demisia unui Preşedinte, pe baza crimei de a fi dispus,   şi ascultat convorbirile din unele sedii ale Opoziţiei?

Dar cred, că şi Opoziţia, avea masculi, nu glumă.

Nu flecari, „făcându-se că lucrează!”

 

 Madi şi Onu

Reclame

10 comentarii

Din categoria SARCASM