Arhiva zilnică: 1 noiembrie 2012

PUTEREA UNUI SINGUR GÂND

Motto:”Tot ceea ce suntem apare din gândurile noastre.”-Buddha.

Sub forma de credinţă, cum înţelept, a predicat, Isus Hristos, sau, în formă maniacal-obsesivă, de supărări, ori griji, forţa gândului poate fi minunată sau apocaliptică.

Einştein, vorbea de viteza instantanee a gândului(ca, spre exemplu: „în clipa în care gândim, energia specifică lui, ne şi inundă organismul”).

Emile Coue’ a sugerat chiar o metodă de tratament, şi autotratament, prin eterosugestie şi auto –sugestie.

Neuro-psihiatrii, în cazuistica enormă, a afecţiunilor psihice, ştiu că puterea unui gând, poate însemna cea mai periculoasă nebunie.

Dar nu despre asta, vorbesc azi, ci de  ciuda pe borfaşul care,  cu concursul prostiei cumsecădeniei mele, mi-a furat bancnota de 200 de roni.

Se spune, că să nu ţii răul în tine.

Încercând să respect sfatul, am povestit,  pe unde mi-a venit, tărăşenia respectivă.

Azi, la fel. La care,  persoana,  încercând să mă consoleze în felul său, mi-a relatat convingerea  fermă a propriului tată:

-„Suntem necinstiţi, hoţi, palavragii, leneşi, mincinoşi, invidioşi, cârcotaşi, şi răzbunători!”.

I-ar fi spus acesta.

-Nu ai dreptate, pe ce te bazezi?

—„Cum pe ce,  tu crezi, că  gena hoardelor de exilaţi din Imperiul roman, nu s-a transmis strămoşilor noştri desăvârşiţi, geto-dacii?

Ca fiică respectuoasă, nu-mi contraziceam tatăl, chiar dacă nu acceptam ideea.

Dar mi-a pătruns în subliminal, şi o cred, când privesc în jurul meu.

–Ştiu eu, ce să cred? Şi rămân îngândurat.

-Uitaţi, un exemplu de exilat, Ovidiu, adaugă doamna ca argument!

-Haideţi doamnă, nemuritorul Ovidiu?, sar eu, ce are el „a face”cu interlopii Imperiului roman?

– Nu, Doamne fereşte, nu ca un brigand,  ci ca un exemplu de argument, că indezirabilii Puterii, erau  exilaţi, în carantină,  la marginea imperiului.

–        A, da, poate fi un argument, spun eu,  şi prezentând scuze,  pentru momentul de precipitare, mă retrag.

–        Pe drumul spre casă, constat, că nu ştiu mare lucru, despre condobrogeanul meu, Ovidiu.

–        Umblu în bibliotecă, şi citesc: Publius Ovidius Naso, poet elegiac latin. Unul dintre cei mai apreciaţi şi admiraţi poeţi ai Romei din timpul domniei împăratului Augustus.

Brusc, relegat (nu cunosc cuvântul, dar îl presupun, şi nu mai caut  ce înseamnă) la Tomis, pe litoralul Mării Negre, îşi petrece ultimii ani, printre localnici (greci şi geţi).

Asupra hotărârii relegării, ne mai revenindu-se.

Ingrată soartă, spun, şi închizând dicţionarul citit, mă întreb  indispus:

„Oare, într-adevăr,  să ne fi influenţat puritatea genei,  exilaţii romani?”

Cred că prietenul nostru de blogosferă, geologul Cristian Dima, ne-ar fi de un real sprijin, în desluşirea problemei!

Sau poate, intelectualii lui Baconschi şi Patapievici? Cică, ar avea ei o teorie, cu omul, gardul,  stâlpul şi copacul.

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Onu