CITIŢI.., MERITĂ!

Azi, mi-e al naibii de rău. O stare de slăbiciune, de-mi vine să mă întind pe jos. Mă plâng soţiei, care, în altruismul său infinit, îmi răspunde: nu te speria, cred că este de la vreme.

Şi fidelă pontoşeniei sale, mângâindu-mă pe umăr, mulându-se reptilian, pe lângă mine, îmi recomandă să scriu un post.

Când eşti atacat trup şi suflet, nu te mai poţi supăra. Te aşezi, fără vorbă, la calculator, şi aştepţi, să-ţi treacă păsul.

E un dar divin, gingăşia abilă, feminină.

Păcat, că nu ştim să o preţuim, în binele triadei” trup-minte- suflet”!

Ciudat, nici n-am început să scriu, iar răul, mi-a trecut, tot aşa de iute, cum câştigă unii sute sau mii de euro, riscând un fleac de 100 euro, la IFOREX,  de pe Yahoo Messenger Games. Dar ce să scriu, de fapt?

Că m-am plictisit, până la lehamite, de ce se spune despre minciunile lui Băsescu, despre hoţiile PDL-ului, şi despre rating-ul realizat de Antena 3, prezentându-ni-le.

Că nici nu ştiu, ce să cred. Aşa să fie?

Dar cred că mai bine ne-am destupa la minte, să nu mai fim prostiţi , la tot pasul.

A, că veni vorba, îmi amintesc o discuţie, la piaţă, între doi tipi, din care  unul îşi cumpărase o căsuţă în Austria.

De fapt un soi de pensiune, aproape părăsită, care după decesul proprietarilor, rămăsese fiicelor acestora, rostuite, deja, moştenirea, ne mai trebuindu-le.  A  cumpărat-o cu bani împrumutaţi direct, de la o bancă austriacă locală,  într-un timp record, de se minunase şi el.

Abia apoi, s-a dumirit.

Banca, nu-şi făcea griji, ştiind că pensiunea respectivă fusese rentabilă. Şi- apoi, în caz că nu reuşea să ramburseze  împrumutul,  banca oricum, îşi recupera banii, prin vânzarea imobilului.

Da, foarte bancher, gândit! Reflectează audibil, interlocutorul său.

Oare la noi, era posibil aşa ceva? Îndrăznesc să gândesc şi eu.

Mă opresc,în speranţa, că o dată cu venirea liberalilor din USL, la putere, vom începe să gândim şi noi , în spiritul austriac, al economiei de piaţă.

Fără prudenţe birocrăţeşti, contraproductive.

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Onu

2 răspunsuri la „CITIŢI.., MERITĂ!

  1. liberalii din USL la putere?! cand, corect e lieralii vor impinge psd la putere

    • Bine-ai venit!
      Obiectiv, ar fi, conform proverbului, :”unde-s doi, puterea creşte!” Iar partizanatul excesiv, nu duce decât la exagerări păgubitoare!
      Importantă este atingerea dezideratului propus.
      Madi şi Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s