Arhiva zilnică: 9 noiembrie 2012

IOANA ŞI „MITOŞERII”

Motto:„Tot răul  spre bine”-proverb românesc.

Zilele trecute, o nesătulă de la o mult autolăudată tv, a prezentat nişte imagini mizerabile,  având în vedere ambientul unei vieţi plină de suferinţă.

Subiectul inumanei emisiuni, IOANA (şi bestia umană, apreciez eu, sub masca vecinului cârtitor).

Soţia, impresionabilă ca şi mine, îmi povestea revoltată, secvenţa. N-am avut tăria să comentez penibilul absurd al situaţiei. Am reacţii ferme şi dure, faţă de orice gest de neomenie, indiferent, sub ce formă.

Ulterior, cu ochii strălucind de emoţia bucuriei, soţia mi-a vorbit de replica familiei Mitoşeru(mama şi fiul),  spre a repara nedreptatea făcută Ioanei,

Şi nu ca mine, prin aceste banalităţi, ci prin aurul lor sufletesc.

Au organizat efectuarea curăţeniei apartamentului Ioanei,

i-au plătit restanţele la întreţinere, şi…,

gest demn de vârful ”piramidei lui „Maslow”, sau poate de Olimp, au organizat efectuarea unei operaţii, nu ştiu, dacă să-i spun estetice sau plastice, pentru a corecta urmele rezultatului slăbirii forţate.

O echipă de şase medici, a lucrat, timp de opt ore, să înlăture sacul de piele excedentară.

Rămas mut, pe moment, Incredibilul gest, mi l-am amintit cu ocazia remarcei soţiei, asupra eventualităţii unui început de guşă, la Dana Grecu, întrebându-mă dacă în timp, nu cumva, va căpăta şi ea, proporţiile Ioanei.

M-am agândit la  visul meu, de a deveni medic, specialist neuro-endocrin, şi gândurile, au început un galop halucinant.

Alaltăieri, pe blogul Zâmbetul Soarelui, am văzut poza unei fetiţe al cărei chip senin, mi-a părut a semăna cu surâsul Sorinei.

În mod reflex, mi-am închipuit, zâmbetul embrionului intrauterin Ioana, a cărui seninătate a fost brutal întreruptă  de şocul tratamentelor brutale ale soţului Andei Călugăreanu.

Dacă Ioana, moştenise sensibilitatea artistică a mamei sale,  nu este exclus, ca din acea clipă, să se fi declanşat tulburarea endocrină, care a adus-o în starea supraponderală, transformând-o în victimă  a voracităţii amatorilor de rating.

Azi noapte, în vederea acestui post, am citit mult despre tiroidă.

Dar am reţinut două aspecte: cântăreşte aproximativ treizeci de grame, iar starea ei, poate suferi, de pe urma unor tulburări chimice, determinate de o hrănire necorespunzătoare, sau de stări emoţionale. Şi ajuns aci, închei consideraţiile, poate  elucubrând:

cât de violent, vor fi acţionat asupra „urmei de tiroidă”, din „embrionul Ioana”, prin purtătoarea lui, Anda Călugăreanu, anomaliile  comportamentale ale unui aşa zis soţ?

Poate fantazez,  insuficient informat, dar pe fondul acestor consideraţii anatomo-fiziologice, cred că ideea unei gândiri aspre asupra Ioanei -Anda Călugăreanu, poate fi, de-a dreptul inumană.

Şi de aci, la a-i transforma suferinţa, în subiect de câştig media , este fără cuvinte.

Cât priveşte gestul „mitoşerilor”, îl apreciez,de  într-adevăr, creştinesc.

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Diverse ...