Arhiva zilnică: 23 noiembrie 2012

UN GÂND, LUI PONTA!

Aseară, spre dezamăgirea mea, am văzut  cum le-a intrat unora în cap, activismul, care, ştim, nu duce altundeva, decât la comunism.

Adică, în lipsa altor bombe, despre Băsescu şi- ai lui, de prin UE, şi  „România dreaptă”,  s-a pus de-o mică mârâială, privitor la Ponta, cum că nici n-a trecut „9 decembrie”, iar el a început să fie de neînţeles, cu o morgă uşor aeriană, ca să nu spun zeflemitoare, la adresa unor televiziuni, care cine altcineva  ar putea fi dacă nu Măria lor Antenele!

Am apreciat tactul lui Mihai Gâdea, care nu a susţinut ipoteza, măcar cu un surâs circumstanţial complice.

Azi noapte, în somn, am încercat să vizualizez figura aeriană a lui Ponta, spre a-l atenţiona asupra proverbului, valabil, în cazul multora de la noi:

”nu spune hop, până nu sari!”

Dar,credeţi că  am reuşit?

Nu, şi-mi pare rău, să constat, cum iraţionalitatea egotică, ar putea iar face rău României.

Nu-mi rămâne decât speranţa, în puterea gândului, să –şi amintească de basmul cu Goliat, în ţara piticilor.

Şi, mai probabil, că poate va avea noroc, în proverbul cu „ursul trece..!” iar până pe” 9 decembrie”, nu va mai fi muşcat de nicăieri.

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Râsu/Plânsu