Uneori, observ la comentatorii politici, încercarea primită cu oarecare satisfacţie, de a se induce existenţa unei stări maladive, la nivelul cerebral al câte unui oponent politic.
Metoda, mi se pare riscantă, din punctul de vedere al psihologiei mulţimilor, înclinate a reţine aspectele afective, precum compătimirea, mila şi iertarea. Nu mai spun, de consecinţele educaţionale asupra acestora.
Să zicem, spre exemplu, că se arată, pe bune, despre mine, lucruri rele pe care le-aş fi făcut, ca preşedinte.
Nimic greşit, dacă într-un exces de zel, nu se supralicitează îndârjirea, prin invocarea în statutul meu existenţial, a unei stări de dereglaj mintal, aspect ce poate stârni compătimirea, cu consecinţa ei, iertarea păcatelor.
Aşa că, le recomand celor cărora excesul de zel, în a părea prea deştepţi, îi duce la argumente gen”cred că a luat-o razna”, s-o lase mai moale.
Nu este exclus, ca psihologia mulţimilor electorale să reacţioneze în maniera: „îl votez, dă-l dracului, tot e pe ducă; l-a pedepsit destul Dumnezeu!
(Inspirat de cartea „Controlul Minţii” de HAHA LUNG)
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 
Buna, Madi si Onu.
Bland articol. Eu, cand e vorba despre manipularea presei fac spume la gura.
O seara frumoasa
Mircea
Mulţumesc, dar mă feresc să intru în tărâţe.Prin ce aş fi mai breaz decât ei?
Numai bine,
Madi şi Onu