Arhiva zilnică: 15 ianuarie 2013

ROMÂNUL ESTE TOTUŞI…!

Am vrut să scriu că sunt educabil, dar m-am gândit că vreun cârcotaş se va lua de mine, aşa că m-am oprit la timp.

Şi apoi, nu-mi plac repetările  de gen „Encore une fois!”

Îmi plac pauzele care potenţează plăcerea reluării.

Este motivul pentru care apreciez emisiunile lui Mihai Gâdea, spre deosebire de „papagalicismele lui Răzvan Dumitrescu, la Subiectiv.

Nu realizez,cum de unii, nu-şi dau seama de penibilul „subiectiv”pe care-l provoacă prin insistenţe, care frizează prostul gust.

Gâdea, ca la amvon Predicatorul, are măsura suportabilităţii auditoriului,şi nu obligă la martiriul acceptării cu orice preţ, a stupidităţii insistenţei vădit ostile.

Poate, doar, doar, ne-o intra în cap, ce deştept este el moderatorul.

Că este adeptul retoricii pilduitoare, şi nu vindicative,  se observă din pauzele pe care le face, cu privirea parcă interiorizată, discret interogativă :”nu cumva exagerez?” N-ar fi cazul unei pauze de respiro a gândirii?

Ascultându-l aseară, perorând împotriva abuzului sexual, pe un caz de actualitate în Poliţie, m-am întrebat dacă excluzând oportunitatea „castrării pentru cazurile maladive” nu ar fi eradicabilă cutuma, că femeia trebuie să suporte mojicia bărbatului, închipuit atotpotent.

Cu orice pret, oriunde, oricând şi oricum. Eu apreciez, că românul, mai mult sau mai puţin bărbat, este totuşi educabil.

Îmi bizui afirmaţia, pe un caz real. Este drept, singular, neavând girul argumentului  statistic. Oricum! Eram pe unul din şantierele proiectelor mele, la Brăila.

În echipele de lucru erau şi femei. Limbajul grobian, ca pe şantier, la el acasă.

Femeile, îl suportau, ba se şi adaptau promiscuităţii verbale. Cică să le fie mai uşor, să pară mai emancipate.

Într-o zi, fiind cam întors pe dos, în urma unui asemenea teribilism bărbătist, am reacţionat:

-”Tu eşti mândră de ce ai spus?”Stupoare. Până atunci, se proferaseră destule injurii, ca să fi avut motiv de reacţie. Vizibil jenată, muncitoarea respectivă, a replicat palid:

-”Păi toţi vorbesc aşa!”

-Şi toate? Am prins eu chef de vorbă. Pauză.., după care o explicaţie palidă.

-Ştiţi, dacă se înjură mereu, fără nici un respect faţă de noi, femeile, am încercat să ne adaptăm, să suportăm mai uşor.

Pornit pe fapte, mai ales că persoana, era şi frumuşică foc, m- am aprins, la rându-mi,  şi i-am zis:

-Da? ei bine, te rog din clipa asta, să revii la cum te purtai, înainte de a fi nimerit printre ei!

Iar voi, dacă veţi continua să  vă mai daţi bărbaţi, înjurând faţă de colegele voastre..,  şi m-am îndreptat către  Şeful de şantier:

-”dai afară pe oricine nu respectă ce-am spus acu!”

Autoritatea unui şef de proiect era incontestabilă, chiar la nivel de capriciu, ca în momentul respectiv.

La plecare, un timid mulţumesc feminin, m-a făcut să fiu mândru de mine!

Nu ştiu, dacă s-a respectat dispoziţia  ”pe picior,”  respectivă.

Îmi amintesc însă, că Şeful de şantier, peste câtva timp, la un pahar de băutură, ca pe orice şantier, mi-a declarat:

-”să ştii, în chestia cu înjuratul faţă de femei, i-ai pus pe gânduri pe băieţi.  Unii, ţi-au şi luat apărarea.

Le-au spus celor care te înjurau de „mama focului”

-„Măi băieţi, ce-ar fi să încercăm!?”

Am mai cinstit câteva pahare şi pentru asta.

La dormitoare, am ajuns sprijiniţi şi de fete, care spre meritul lor, nu ne-au preluat entuziasmul bahic.

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale