Arhiva zilnică: 22 ianuarie 2013

GÂNDURI!

În loc de motto: “Mulțumește-te cu ceea ce ai! Și… zâmbește!”-nroxana

Sub imperiul postului Sorinei, despre măicuţa lui Francois Villon, sub efectul vremii în încălzire,sau  sub cine ştie ce alte efecte astrale, azi, am o stare aparte.

Despre care, nu pot însăila multe cuvinte, dar pe scurt, mi-e duios.

În Panoul Statistici al blogului, am zărit urmele trecerii a două frumuseţi: dianeagu şi nroxana.

Aş vrea să precizez, că frumuseţea pentru mine, este o noţiune complexă, total străină de menajeria lui Dan Negru, al cărui zâmbet emancipat-tâmp, am senzaţia că îi coboară mult, cota valorică.

Pentru mine, frumuseţea este structura „trup -minte- suflet/spirit” în raporturi echilibrate între cele trei elemente componente. În general, în posturile mele,  nu scriu decât despre frumuseţi, la gândul cărora, mă simt bine, mă bucur plenar, de cele relatate!

Astăzi, de pildă,  mă voi delecta, şi sper, îmi voi delecta vizitatorii, cu un nume purtând pentru mine, o delicată încărcătură emoţională.Elena Roxana Neagu.

Prezentarea lui, a început încă din motto,în care îi transcriu aforismul al cărui conţinut, mi se pare edificator, pentru spiritualitatea habituală a emiţătorului lui.

Aşadar, după ce ai privit în fugă, avatarul Roxanei Neagu, rămâi cu percepţia unei învăluiri calde, de inefabilă blândeţe.

Feminitatea expresiei ovalului feţei sale, potenţată de ochii rotunzi şi blânzi, buzele exprimate de contururi, ce mie-mi par moi, sensibile şi calde, nu mă lasă indiferent.

Privindu-le, retrăiesc intens, dar senin necuprinsul eternului feminin.

E tare plăcută pentru un bărbat, reveria privind avatarul Roxanei Neagu.

Madi şi Onu

Reclame

16 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin