Motto:”Succesul? Să ştii ce vrei, şi să faci ce trebuie!”-Film
-Credeţi în destin?mă întreabă ieri, funcţionara de la BCR, unde aveam puţină treabă.
-În ce sens?
-Aşa, în general!
-Aşa în general, sau, aşa…, între noi doi?
Întreb eu, zâmbind detaşat, într-un început de simpatie.
-Ei şi tu, acu! Şi în general, ca statut de viaţă şi de moarte, şi în particular, ca şansă de reuşită personală.
Am tresărit, la apelativul „tu”.
Ştiu, că în momentele de relaxare, barierele sufleteşti dispar, şi sufletele se contopesc într-unul. Atunci, tu ţâşneşete, ca adresându-se sieşi, depăşind orice barieră convenţională. Puritatea sufletească, se exprimă în ambientul său. Ca în momentul, când doi copii străini, îşi vorbesc, tutuindu-se parcă s-ar cunoaşte de când lumea.
Bariera convenţionalismelor, odată desfiinţată de „copila” din faţa mea, răspund, dezinvolt.
-Păi, ştii, am o părere, dar văd că mai aşteaptă lume, şi să nu ai neplăceri, ezit eu, mustăcind.
–Eii, zii şi tu iute, în două secunde, ca în talk-show-rile de la A3, când se dezbat probleme vitale pentru politica naţională.
-Ei, mă mai iei şi la…
-Nu, nu, te rog, nu pleca, am glumit.
Poţi reveni după ora 14, când avem un respiro? Haaai, te rog!
-Bine, revin atunci.
Acasă, îi povestesc soţiei, care în felul său hazliu, îmi spune:
– Eu cred că să mergi, cine ştie, mai ales că eşti amator de „socializare”.
Uite, a venit Facebook-ul la tine. Nu rata ocazia.
–Ai măi, mă ştii bine, de ce vorbeşti aşa? N-am ratat ocazia când ne-am cunoscut, şi uite acu..
Nu apuc să termin.
-ACU, CE?sare ea în sus.
–Acu, încă suntem împreună, şi nu este rău.
-Da, aşa este, acceptă ea, simţindu-mi vocea uşor afectată. Şi, recunosc, nu e rău, da numai eu ştiu câte suspiciuni a trebuit să depăşesc. Şi-acu, cine mai ştie…
–Bine, nu mă mai duc.
-Bine, dar la farmacie, mergi,să-mi cumperi nişte aspirină?
Înţeleg aluzia la prietena mea farmacista, şi-i răspund tot aluziv:
-Bine, dacă mă trimiţi, merg.
Puţin după ora propusă, mă duc la BCR.
Sunt aşteptat prieteneşte, cu o cafeluţă aburind.
–Dar sper că n-o s-o beau în două secunde?
-Nu, am o pauză, stai liniştit.
-Bine, spun eu, sorbind cu nesaţ din cafea. În privinţa noţiunii de destin, am o părere ambiguă. Există, şi nu.
În problema de reuşită personală,nu există!Depinde de tenacitatea cu care te angajezi, în rezolvarea ei, „ca în moto”.
În problema de viaţă(şi de moarte), cred că există. Şi o afirm în baza unor observaţii personale.
Un exemplu revoltător, poate fi ştirea de azi dimineaţă, despre tânărul boxeor indonezian, murit în ring, în meciul pentru un titlu de campion.
Mai am şi altele, dar e prea evident argumentul.
– Bine, mă întrerupe amabila mea gazdă. Dar dacă, în ciuda tuturor eforturilor lăudabile, de tenacitate, mă îmbolnăvesc, şi trebuie să renunţ?
– Asta este! În ipoteza succesului personal, noţiunea „renunţării” este exclusă. Nu se cunoaşte cuvântul.
– Ideea rămâne în minte, ca o stare de sine, şi acţionează în favoarea scopului propus, pregătind premisele înfăptuirii acestuia.
– Ca în „FACTORUL X”(legea atracţiei), dar nu ca în batjocura de emisiune, cu scopul atragerii celor „slabi de duh”, pentru rating mediatic.
– Sau, mai fantezist, dar plin de realism, îţi poţi scrie într-un caiet, ce-ţi doreşti.
– Astfel, precum în proverbul latin „verba volant, scripta manent” legii atracţiei, îi va rămâne mesajul, pe care tu, poate în virtutea bolii, îl vei fi uitat, de mult.
– Într-un hohot cristalin de râs, amabila mea gazdă, îmi răspunde:
-păi atunci, înseamnă că am multe caiete de completat!”
-Şi ridicându-se, îmi răspunde, spre dezamăgirea mea.
– Pauza mea s-a terminat, când ne mai vedem?
-Păi, oricând, dar nu-ţi dăunează serviciului? îi răspund zâmbind.
-Să mă mai gândesc, mi-a întors ea, vesel, zâmbetul.
Madi şi Onu
Destinul, firavul nostru destin… 🙂
Eda, Îmi placi tare mult!
Dar ştii, de ce?
Cred că tu ai pus stăpânire pe”firavul” tău destin!
Madi şi Onu
Ohh nu !
….e atat de firav destinul meu !
😉
Nu, nu el e firav, tu ca suflet eşticprea sensibilă. Renunţă la stările care ţi-o provoacă, şi ajută-l El, destinul, te vrea aliat victorios, nu înfrânt.Scrie-ţi:”vreau ca împreună cu firavul meu destin, să înfăptuim minuni!”Şi fără să observi, se vor înfăptui minuni, în jurul tău.Încearcă, şi nu te lăsa în voia valurilor.!Vei vedea! Madi şi Onu
O sa incerc asta, va promit !
Va multumesc enorm de mult pentru acest sfat…este minunat !
Sper sa reusesc ! 🙂
O zi frumoasa si toate cele bune !
Nu ne promite, promite-mi!
Ochii tăi rari, „poartă” către un suflet larg, vor reuşi.
O zi asemenea şi ţie.
Dar nu uita Festina lente. 🙂
Graba strică treaba!
Madi şi Onu
Am inteles ! 🙂
Multumesc tare mult !
🙂
O seară plină de revelaţie!
Madişi Onu
As atinge alta parte din articol, doar amintita de tine. Fidelitatea. Mie, dupa ani si ani… mi se pare ca fidelitatea e ceva putin impotriva firii. E doar o frica, frica de a nu pierde fiinta iubita. Si o lipsa de incredere. Atat in tine, cat si in in partener.
Mircea
Mă surprinde plăcut comentariul tău.
Mă împinge păcătos, către o stare de îndoială.
Suntem credincioşi din convingere, sau din teamă?
N-aş vedea fidelitatea ca pe ceva nefiresc.
Dimpotrivă, cred că este o stare naturală:reversul unui avers, pe care mă simt depăşit, în a-l aminti.
Provizoriu, i-aş spune limita.
În esenţă, cred că ai dreptate.
În final, totul se rezumă la câteva legi universale absolute, în care principiul cauzei şi al efectului este predominant.
Apropo, azi, la Corina Lăzărescu, făceam comentariul, în care”contraste” şi „evoluţie”, în baza celor de mai sus, ar putea fi sinonime:momente, în mişcarea timpului! 🙂
Madi şi Onu
Inseamna ca te asteptai la ceva neplacut.
Ce inseamna „credinciosi din convingere”? Din principii? Din indoctrinare? Din educatie? Pentru mine toate astea-s straine de tine ca individ. Educatie e ceva exterior tie,. sunt principii si idei ce ti-eu fost bagate in cap, ai fost convins de justetea lor sau de utilitatea lor. Dar in interiorul tau ce simti? Nu-i asa ca de multe ori simti diferit fata de convingerile pe care le ai (in orice, nu numai referitor la acest subiect)? Tu cine esti, cel care simte sau cel care aplica principii provenite din exterior prin educatie? 🙂
Mircea
Fără asperităţi, adică mi-ai dat apa la moară. Şi hrana este ceva străin, dar, odată asimilată, devine fiinţa care a asimilat-o. Acelaş lucru şi cu convingerile personale. Asimilate, devin propria trăire. După felul meu de a fi. Ca în dragoste. Te identifici cu fiinţa iubită. Ai pierdut-o, pierzi o parte din tine. Este nevoie de timp, pentru a te reface! 🙂
Madi şi Onu