Arhiva zilnică: 6 februarie 2013

JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Îngrijorat de mâna umflată a soţiei, o caut pe doamna medic de familie. N-o găsesc, nici la Policlinică, nici pe mobil. Este probabil foarte ocupată. Mă întreb însă, cu ce! Pentru că, noi, eu şi soţia, n-am mai solicitat-o de peste un an.

Condiţiile de sănătate, se pare că au început să se amelioreze, deci n-ar avea în opinia mea  prea multe preocupări.

Poate pe Facebook, nefiind încă măritată. M-am gândit, într-o clipă de bunăvoinţă, că probabil, se gândeşte să practice metoda extrem-orientală, care are în vedere sănătatea, nu boala pacientului.

Adică, se interesează, ca el să nu devină victima agresiunii microbiene, şi să-i dea dânsei, bătaie de cap.

Pentru asta, era firesc, să primim un telefon, să ne bucurăm reciproc, de eficienţa metodei sale. Nu, nici vorbă, într-un an, măcar un apel. Am recurs tot la prietena mea farmacista, care mi-a recomandat un gel antiinflamator.

Spre bucuria mea, pare a da rezultate.

Mi-a rămas însă pe inimă, indiferenţa de o indolenţă incalificabilă a acestui tânăr cadru medical.

Şi mă întreb îmbufnat: merită oare vreun respect?  Nu-şi declasează profesia? În afară de nişte consideraţii verbale, degradante  în primul rând pentru mine, deci nu le voi folosi, aş dori să constat, că nu ştiu, de ce şi-a irosit tinereţea, în Facultatea de Medicină.

Apoi, că tot e la modă Jurământul cu mâna pe Biblie, cred că Jurământul lui Hipocrate, ar trebui completat cu:”jur, ca medic de familie, să merg eu la pacienţii sănătoşi, nu să-i  aştept la mine, bolnavi!”

Asta, în subsidiar, înseamnă, să-şi deschidă un Catalog cu pacienţii care îl onorează, iar periodic, să aibă sensibilitatea să-i sune el puţin,   să-i întrebe de sănătate!

Preocuparea faţă de starea celor cărora le-a devenit medic de familie, ar trebui să fie fundamentul statutului său de profesionist  responsabil.

Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu