Arhiva zilnică: 14 februarie 2013

USTUROI

Motto:”Nimic nu e otravă, totul e otravă;doar doza contează!”-Paracelssus

Deşi nimeni, n-a mişcat în favoarea ideii de hrană crudă, eu mi-am văzut de propriile experienţe. Şi nu este rău.

Dar cum omul ţine să şi-o facă de capul lui, azi, am încercat maceratul de usturoi, în apă caldă. Un fel de infuzie de usturoi, prelungită peste noapte.N-a fost ideea mea, am citit-o într-o carte, în care se spune că trebuie început dozat, pentru obişnuirea organismului. La început, ½ căţel, şi se ajunge la 3 căţei pe porţia matinală zilnică , unica, de altfel.

Eu, ca Haplea, Ce jumătate de căţel, fleacuri, şi pun cinci căţei din cei mari, chinezeşti. După ce i-am zdrobit ca la carte, îi opăresc, după regulă, cu o cană de apă fierbinte, îi acopăr cu un capac, şi-i las peste noapte, să-şi cedeze esenţele. Dimineaţă, îi strecor, şi-mi rezultă 200 ml de macerat. Tacticos, sorb o gură, închid ochii, ca să nu simt iuţeala, chipurile, şi înghit. Tare, al naibii, ca o ţuică de Turţ, de-ţi opreşte respiraţia.

Imprudent, mai trag un gât. Atunci, mi-am dat seama cum se moare.

Gura se face pungă, ca la senzaţia de vomă, iar glandele mele salivare, pur şi simplu, erup.

Gura mi se umple cu saliva care parcă izvorăşte din obraji, şi de sub limbă. Faringele mi se contractă în mod similar, şi simt cum nu pot înghiţi saliva abundentă. Respiraţia, nu mi se opreşte, dar percep o contractură puternică, în tot corpul. Pe esofag, prin stomac, şi în abdomen. Speriat, de incendiu, văzând că sunt pe ducă, beau pe nerăsuflate câteva guri de apă.

Mă mai liniştesc, dar simt nevoia de scaun.

Se rezolvă, şi întretimp, cuget. Probabil aşa simt cei otrăviţi, de duc mâna la gură, ca şi cum s-ar sufoca.

Ştiţi, din filme, cred. Liniştit,  mă uit la ce a rămas pe fundul cănii, în care am făcut maceratul. O masă de un verde decolorat.

Urme de arsenic, îmi spun, amintindu-mi tot din filme, că otrăviţilor cu arsenic, expiraţia le este ca un nimb de culoare verde pal.

Dau simbolic din cap, şi –mi zic: prostule, te otrăveai singur!

Dar în post, vreau să mai spun ceva: faptul că am realizat efectiv, ce înseamnă peristaltismul.

Acea contractare a muşchilor netezi,  sub comandă pare-se hormonală.

Caracteristică sistemului digestiv, ea a fost mai mult decât evidentă prin salivaţia abundentă, blocarea faringelui şi, ciudat relaxarea sfincterului anal.

Îi povestesc soţiei, care speriată, mângâindu-mă pe ceafă, îmi spune:

”adevăr grăieşte proverbul:” unde-i un dram minte, e şi  un car de prostie!”.

Apoi, parcă abia realizând gravitatea faptelor,  mă împinge îmbufnată:

nerodule, mă lăsai fără tine!”

Petrecută azi, la cinci zile, de la naştere!  🙂

Madi şi Onu 

 

14 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Sănătate