Aş vrea să public un articol extraordinar, mă tem însă de prejudecăţi. Şi oricât ar fi de binevoitor faţă de suferinţa cuiva, nu sunt convins că nu mă voi lovi de supremaţia prejudecatii, prin prizma pudorii fals înţelese.
Este vorba de…
Dar mai bine, să-mi povestesc experienţa. Eram în delegaţie, în Mozambic. Shimbarea fusului orar, m-a afectat puternic.
Insomnii, stări de oboseală, constipaţii care nu se rezolvau decât graţie capacităţii organismului de autoreglare, când fluidizarea depozitului stătut din colon, nu ar fi fost deloc plăcută, dacă nu mă aflam singur în mijlocul naturii.
Cei necăjiţi de constipaţie, cunosc dezagrementul acesteia: hemoroizii dureroşi, însoţiţi de fistule anale, sângerânde care, netratate, devin purulente, şi de aci, un focar de infecţie şi suferinţă.
Prin spitalele mozambicane, medicii, vorbitori de engleză şi portugheză, pe care eu nu le cunoşteam, nu-mi puteau evalua corect suferinţa şi nici să-mi recomande tratamentul indicat.
M-am chinuit astfel, peste o lună şi jumătate. Ajuns acasă, aproape disperat, răsfoiam o carte de Ayurveda (medicina străveche indiană), ale cărei recomandări le cunoşteam, şi am recitit sugestiile respective, pe care le-am aplicat în aceeaşi seară.
Am spălat zona anală, cu propria urină.
Nu mi-a venit să cred. După o singură aplicaţie a remediului, durerea şi usturimile, s-au ameliorat, iar în câteva zile, suferinţa nesfârşită, dispăruse.
Ca un făcut, când îţi pierzi minţile, în Mozambic, uitasem remediul, care efectiv, mi-a luat suferinţa cu mâna.Am mai recomandat „leacul”, şi a dat mereu, aceleaşi rezultate uimitoare.
Acum, scriind, îmi amintesc din copilăria mea la ţară, cum ţăranii chirpicari (la sfârşitul fiecărei zile, de umblat cu mâinile prin amestecul de lut, paie şi balegă de cal) îşi spălau mâinile în propria urină, colectată peste zi, în vase.
Iar efectul, de dezinfectare şi cicatrizare a microleziunilor produse în timpul lucrului, era urmat şi de unul cosmetic, pielea mâinilor acestora, nefiind cu nimic mai prejos decât a celor care nu aveau aceeaşi profesie.
Acum, la terminarea articolului, fiind târziu, nu am timp, să redau câteva caracteristici biochimice ale urinei, însă la solicitarea celor netraumatizaţi de tainele viului, voi prezenta câteva date.
Dar, nu cred să existe printre cititorii mei, cineva, scârbit de sine însuşi.
Madi şi Onu
Ieftin si eficient. Si e un leac la indemana oricui.
Imi place ca ai facut legatura cu intelepciunea taranilor.
Mircea
Mulţumesc, Mircea!
Într-adevăr,Domnul Natură, nu ne-a lăsat de izbelişte.
Oare, veşnicia, nu s-a născut la sat?
Sunt trăiri, care nu pot fi contestate.
Madi şi Onu
Aproape ca-ti sunt recunoscator pentru „vesnicia s-a nascut la sat”. Cine a spus asta nu a spus-o degeaba.
In ziua de azi, suntem dresati sa credem ca vesnicia exista in raft, la teveu, in spitale etc. Si sa nu observam vesnicia de langa noi. Vesnicia care ne e la indemana la fel de usor precum leacul pe care l-ai aplicat tu.
Ca şi în diplomaţie, Blaga n-a greşit.
Şi înclin să cred, că simbolismul său, este expresia preţuirii clipei prezente, în complexitatea sa.
Mulţumesc, Mircea!
Madi şi Onu
Sincer nu stiam ca are astfel de efecte , Imi place postul si mesajul care face trimitere la natura. 🙂
Adeena,
De fapt, urina este sânge filtrat de rinichi, in cadrul procesului de homeostazie.
Comentariul tau, ma stimulează să prezint un tabel foarte interesant.
Mulţumesc pentru ineditul comentariului!
Natura îţi este recunoscătoare! 🙂
O noapte senină!
Madi şi Onu
Pingback: Talmeş-balmeş | Florina Lupa Curaru
Pingback: Pe chibrituri: Prevenirea accidentelor de circulație | Blog de Filumenistă
Pingback: Peste zid, o turlă | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Ulise al II-lea cel Ocoş
Pingback: Deschis, dar, închis | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Umbră cu picioare lungi
Pingback: Brand de blogger
Pingback: Politeţe şi maniere | Florina Lupa Curaru
Pingback: Ca brichetele | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Vigilenţă garantată | Ulise al II-lea cel Ocoş
Pingback: A trecut Ulise
Pingback: Aşteptând Primăvara | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Aşteptând Primăvara
Pingback: Ca Ulise, încercând | Ulise al II-lea cel Ocoş