Ieri dimineaţă, am decis să nu mai postez zilnic, şi să mă cultiv, mai bine, cu televizorul.Pe lângă suferinţele”masculocratice” ale limbii române, aflu că trebuie să învăţ SUDOKU,despre care cică, există aprecieri favorabile, şi în lumea justiţiei.
Şi care cică fluidizează circulaţia neuronală. Că poate ajung înJaponia, ţara lui de origine, şi mă apuc de cămătărie, să-mi fac şi eu parc zoologic, în care zilnic, să merg în Safari, unde să împuşc trofeul meu preferat, un fost prim-ministru.
Să-l arăt zilnic, vizitatorilor parcului, să vadă ce tărie sufletească am, amăgindu-i, că îl eliberez, doar dacă nu mă va asculta cineva.
Dar să-l văd eu, pe ăla, sau pe aia, care şi-ar călca pe inimă, nerespectând încuietorile cifrate, ale Parcului.
Apoi, să mai aflu, cimilitura:”ghici, de cine se poate teme un Parlament de aproape 60%, în propria-i ţară!”
Poate, tot prin sudoku, reuşesc să descâlcesc nişte taine de calcule sufleteşti, ce i-ar putea paraliza voinţa de a gândi, şi acţiona, în scopul legiuitor corector, pentru care a ajuns el acolo.
Şi poate să mă exprim lapidar, fără bâlbâiala inerentă, la cuvintele pe care nu le ţin minte, din prima, (cum se zice în lumea mea), să nu mai fiu chiar „ciuca bătăilor de joc”.
Că eu vreau, dar dacă sunt emotiv, şi nu pot…, să nu apar ca tâmpiţelul tupeist, protejat al mamei.
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 