În stilul său inconfundabil, scriitorul jurnalist, Cristian Tudor Popescu a făcut un aspru rechizitoriu vidului emoţional, din „spaţiul virtual”.
M-a influenţat atât de categoric, încât pentru mine, „SV”, a devenit un tărâm al nimănui, lipsit de orice suflare de viaţă spirituală autentică.
Şi am hălăduit, derutat, şi neîncrezător, ani în şir, cum probabil o vor face astronauţii, în găsirea vreunui indiciu de viaţă, în Necuprinsul stelar.
Dar,ca orice mare gânditor, CTP, s-a înşelat.
Aşa cum Divinul este în noi, trăindu-l clipă de clipă, aproape fără să-i realizăm existenţa, tot astfel, „viul virtual”,
îşi are virtuţile sale, şi ne înnobilează, dându-ne trăirea emoţională, de care existenţa noastră umană, are vitală nevoie.
Vorbesc în cunoştinţă de cauză, prin proprie trăire, după cum sunt convins, că o veţi avea şi voi, în faţa exploziei de viaţă, de puritatea oricărei licăriri a acesteia, presupusă a nu exista.
Nu mai rezist, să nu redau momentul de respiraţie a virtualului, prin ceea ce urmează.
Tandreţea delicată, a eternului feminin, care ne dă şi ne umple viaţa, nu mă înşel, va deschide larg ferestrele spre crâmpeiul de emoţie, pe care însuşi Creatorul, cu măsură şi tact, ni le dăruie, prin minţile strălucite, pe care tot El le-a înzestrat.
Iată-l….!
|