EXTREME

Sucită-i firea omului.Dar poate e mai bine, decât dacă am rămâne în monotonia obişnuinţei.

Cel puţin, pentru tipul meu constituţional, Vata Dosha, sau de AER. Dar pentru ieri, sunt mulţumit. Am avut o zi  despre javre, cum ar spune unul care nu iubeşte câinii şi „ariviştii”.

Dacă mi s-ar cere o definiţie a javrei/arivistului, nu aş reuşi fără să nu fiu pleonastic, pentru că după mine, formal-semantic, ele sunt precum siamezii cu o singură inimă.

Dimineaţă, am avut revelaţia mângâierii maidanezului, de către o fată ce mi s-a părut a fi fost expresia generozităţii materne.

Seara,am ascultat-o pe Oana Stancu,cu tenebroasele poveşti despre „monstruoasa coabitare”.

Necazul meu, atunci când aud ceva, este că minte-mi devine un perpetuum mobile, şi nu mă mai liniştesc.

Partea proastă, este că le leg într-o infinitate de noduri gordiene.

Aci, cred că soţia, are absolută dreptate când spune că ar trebui să stau în „zen” toată ziua.

Aşadar, OanaStancu, cu un dichis de Mata Hari, sau poate eu le dichisesc acum, mi s-a părut că încearcă să inducă suspiciunea asupra cuiva, că probabil „ar fi avut” cu ceva la mână.

La întrebarea ei, destul de sentenţioasă, s-au răspuns banalităţi. După mine, desigur, care nu întotdeauna, mă simt înduplecat de ce aud.

De fapt, pe participanţii la discuţie, i-am înţeles, spunându-mi orgolios, că probabil, nu au un prieten ca al meu, prieten la rândul său cu prieteni de prieteni de liberali, de la care afli tot, despre ce încă nici nu se va fi fertilizat.

Şi am început, înainte de  legăturile gordiene, să derulez, cum Adrian Năstase, un entuziast ca şi mine, îl mângâia pe creştet, pe micuţul Titulescu, „nenostradamusându-i”🙂 isprăvile viitoarei coabitări.

Offf, grea e soarta unui soţ cumsecade.

Iar sunt trimis la cumpărături.

Madi şi Onu

13 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, SARCASM

13 răspunsuri la „EXTREME

  1. Indraznesc o sugestie, cred ca ar fi mai usor de citit daca textul nu ar fi centrat.

  2. Poftim! Domnu` Bob a pus punctu` pe i ! Habar nu aveam de ce „simţ„disconfort la citit!
    Nu-s în poziţia de a da sfaturi altora, dar parcă, textul este mult prea fragmentat de virgule?

    Hugs, Solitaire!

    • Buna, Theo,
      Prea multe virgule?
      Iata doua deosebiri fundamentale fata de lume.
      Mie-mi place aerisirea, entuziasmul, intonatia, gestica mainilor, ca la africani, exuberanta.
      Pentru asta, probabil, Anne, la care mi-a ramas gandul, m-a luat de mana, si m-a plimbat pe aripile fanteziei ei interiorizate.
      Multumesc.
      Deci, atentie si la virgule.
      Ma monitorizezi, te rog?
      O zi, ca Mason!

      Madi si Onu

  3. Nu aș fi intervenit , dar cum gusturile nu se discută mă simt datoare ca cititoare fidela a acestui blog să intervin.
    Nu contrazic pe nimeni imi expun doar parerea iar aceasta este că layout-ul acestui blog este perfect precum si lizibilitatea textului.
    Nu m-a deranjat nicio clipă faptul că ar fi centrat, nici tema nu este o problemă cât despre virgula care este un semn de punctuatie se stie ca are mai multe roluri , nu am sa le enumer ….doar am sa spun ca fiecare virgula din textul de mai sus a a avut un rol în construirea acestui text impecabil dupa parerea mea.
    O zi minunata!
    Cu respect: Adeena 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s