Motto:” Dacă mamiţa tăcea, taină rămânea!”-Onu
În adolescenţă, când visam să devin doctor de nebuni, frecventam cârciumile portuare gălăţene.Era o plăcere, să urmăresc efectele alcoolului asupra omului.De la scenele de umilinţă,(dispreţul beţivilor pentru ospătarul slugarnic, preocupat numai să-şi obţină măruntul lui ciubuc), la ifosele de demnitate ale însoţitoarelor, cărora după ce beţivii le cotrobăiseră prin toate cotloanele, bâlbâiau cu nonşalanţă imbecilă, specifică oricărui port, cât de domni au fost, şi vor fi companionii lor.Acum, când aştern aceste rânduri, îmi revine în memorie, o scenă de care nu mă mândresc, dar viaţa ne dăruie şi asemenea peripeţii. Eram student, şi la finalul unui chef absurd cu prietenii, m-am retras în camera mea, cu o fată (aşa le dezmierd eu, „fată” indiferent de buletin). Ce a urmat, pot doar să-mi închipui. Cert este că dimineaţă, simţind căldura catifelată a corpului ei sub aşternut, am vrut să o îmbrăţişez.
Cu un aer ofensat,demn de al însoţitoarelor beţivilor adolescenţei mele,m-a respins.
M-am resemnat. Am oroare de violenţa fizică, şi de trădare!
Dar a trecut pagina, şi am uitat de „ospătărel”.
Poate cu ocazia altui „slogan”!
Madi şi Onu
