IAGO

Aseară, mai să mă cert cu soţia, pe motivul Ponta. Eu, că e cum zice Radu Tudor, ea, ca tata socru, Ilie Sârbu, că e un tânăr neexperimentat, care are probleme insurmontabile de rezolvat.

Că să-i vadă ea pe RaduTudor şi guraliva de Dana Grecu, în locul lui.

Cedez. În faţa soţiei, dacă nu adopţi tactul cuvenit, rişti s-o vezi toată ziua necăjită, şi la ce bun ambientul familial, fără seninătatea armoniei celor doi.

Şi-apoi, de ce să-mi amărăsc eu soţia, pentru imaturităţile lui Ponta, pe care cred că l-a încondeiat bine, ca pe un ou de Paşte, coabitantul său.

Aşa că, încerc o reparaţie, spunând:

”ştii, nu cred că are rost să te necăjesc, pentru un imbecil!”

Atât mi-a trebuit.

-Iar începi?

Am sfeclit-o.

 –Nu dragă, nu la el mă refeream, ci la ipocritul ăla de Radu Tudor. Ai văzut ce indulgent, se dă în prezenţa Danei Grecu. Ei bine, când mi-am dat seama că te necăjesc pe tine, pentru ei, am realizat, că şi eu sunt manipulat.

Odată pornită, soţia devine foarte posesivă. Greu îi mai intru în voie.

-Tu, manipulat? Mă întreabă ea sarcastic.

-Eii, vorba vine. Mă gândeam că poate tot el o aţâţă pe Dana, şi apoi, o face pe Iago.

-Lasă că nici cu ea, nu mi-e ruşine, izbucneşte soţia, ca apoi, într-un gest delicat, să-şi sprijine tâmpla stângă, de umărul meu.

Simt că am scăpat.Mă aplec şi o sărut pe părul de culoarea vaselor de cupru.

–Ufff, că tare m-ai speriat, şi o cuprind de mijloc, alipind-o strâns, de mine. Se lasă moale şi caldă, iar eu, recunoscător,  nu mai contenesc îmbrăţişarea………..

Mi-a plăcut, tare mult, şi cred că am să-l  critic, mai aspru, pe Ponta.

Madi şi Onu

7 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

7 răspunsuri la „IAGO

  1. Dulce tare, întâmplarea! Pân

  2. Eda

    Oare v-am mai spus ca imi place enorm, umorul dumneavoastra ?
    Modul in care povestiti e adorabil… 😀

    O seara frumoasa !
    Am zambit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s