Arhiva zilnică: 17 aprilie 2013

LIMBAJUL CORPULUI

Motto:”Şi tăcerea-i un răspuns”-Proverb popular

Pentru cei care se vor specializa în PR, sper ca postul, pe lângă conotaţiile afective pe care le implică, să fie util.

Personal, apreciez  că nerăspunsul, pe lângă aceea de a nu recunoşte ceva, are câteva semnificaţii clare: jenă, încercarea de a evita ceva neplăcut, personal sau pentru interlocutor sau pur şi simplu, necunoaşterea răspunsului.

Dar mai evidentă decât aceste acestea este nuanţarea pe care o face limbajul indiscret al corpului. Şi care nu acţionează după placul său, ci după un anumit cod al emoţiilor, doar de el ştiut.

De curând, am trăit o experienţă ineresantă, care la rândul său, mi-a amintit de păţania unui prieten, povestită in extenso de el însuşi.

Nu o voi reda în toată amploarea,  deşi destul de picantă.

Să le iau pe rând.

De multe ori, în viaţă, sufletul face ce vrea cu noi, de parcă n-am exista.

Nu ne rămâne decât să constatăm, postfactum.

Bunăoară, am cunoscut pe cineva, să spunem, la nivel virtual, după care am hotărât să ne vedem.

Guraliv, nevoie mare, am prevenit-o de maniera:

-”să fii pregătită sufleteşte, că sunt pus pe fapte mari!” Parcă intuindu-mi după ton, lăudăroşenia, mi-a replicat:

-„da? bine, atunci vin cu maşina, să ne mişcăm repede !”

În aşteptarea ei, la locul stabilit, îm frec mâinile şi repet cum am să procedez, ca să rămân totuşi, un domn. O iau de mînă, i-o sărut, apoi merg în sus pe braţ, până la obraji, gură, gât.

 Şi apoi, văd eu. Însfârşit, apare. E mult mai frumoasă decât mi-am închipuit-o. Se scuză, pentru cele câteva minute întârziere, şi mă invită în maşină.

Vocea sonoră, clară, cu un timbru melodios. Îi răspund jovial, că nici n-am observat, întârzierea, şi  intru în maşină.

După mai bine de două ore, ne luăm rămas bun.

La stop, îmi face semn mustrător cu arătătorul mâinii drepte. Nu înţeleg de ce, dar de bucuria întâlnirii, nu prea îmi pasă. La telefon, îmi râde:

-„neseriosule, te-ai lăudat de mi se făcuse teamă, şi nici n-ai încercat să mă săruţi, măcar!”

Atunci, am priceput gestul mustrător.

Râzi de mine? întreb eu nedumerit.

-Cum să nu râd, dacă te-ai dovedit aşa fricos?

Se vedea, după cum stăteai, ca un copil speriat de ce ar dori să încerce.

Fricos?! Mă gândesc eu, rememorând filmul întâlnirii, pornind de la dezinvoltura ei, demnă, care practic, mă blocase.

Parcă mi-ar fi spus: -„sper să fii un domn, ca şi pe blog!”

Atât mi-a trebuit. Am rămas încremenit. Şi stânjenit, de teamă să nu las o impresie greşită, nu am reuşit decât să turui, la nesfârşit, în faţa chipului ei frumos şi impunător.

Astfel, ezitările mele sufleteşti, transmise de semnalele propriului corp, au constituit poate, o temă de amuzament.

 

Păţania prietenului meu, a fost mult mai puternică. Eram cazat, spune el, într-o localitate de lângă Kiev.

Seara, mergeam la o terasă, unde exista o platformă de dans.Tocmai cunoscusem o rusoaică blondă, cu ochi mari şi albaştri, de parcă mă hipnotizau, când mă priveau.

Într-o seară, sub privirea ei insistentă, am fost cuprins de un tremur , care pe timpul dansului a devenit jenant.

Întrebat ce am, i-am răspuns, că nu ştiu, dar cred că de emoţie.

Enervată parcă de tremurul devenit vizibil şi celorlalţi, l-a bruscat, în timpul dansului, cu o ieşire evident agitată.

-Gata, plecăm.., mă enervezi, râde lumea de noi.

La cămin, în timp ce-şi arunca hainele, de mai să le rupă a tăbărât şi pe el.

-Nu vreau, a ripostat el, m-ai jignit destul, la terasă!

Nu fii rău, vrei!

Tremurul tău, aproape inconştient, a fost cea mai bună mărturisire , că  mă preţuieşti, şi mă doreşti.

 Şi, surescitată, l-a tras după ea, în pat, fără alte cuvinte.

Dar cât timp, s-a desfăşurat relaţia voastră, am întrebat eu, impresionat de năvălnicia fetei.

Nu prea mult, mi-a răspuns, pentru că  a fost chemată urgent, cu treburi, la Moscova, unde locuia, de fapt.

 

Madi şi Onu

Reclame

3 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză