Arhiva zilnică: 6 mai 2013

PSIHOLOGIE MEDICALĂ!

Uimitoare mai este şi mintea omului.Foloseşte toate prilejurile, să-şi tulbure liniştea necesară. Nu mai departe ieri, de Paşti!

Seara, abia aţipesc, şi mă revăd elev, la LVA din Galaţi. Primele bucurii, dar şi necazuri. De la o banală răceală, o dau în amigdalită, sursă inerentă pentru afectarea inimii şi a articulaţiilor. Medicul ORL,  o doctoriţă tânără, ce-mi părea răpitor de frumoasă, mă priveşte cu o curiozitate, de care încep să mă fâstâcesc. Citesc în ochii ei, o anumită satisfacţie, dar nu pricep cauza.

Îmi explică răbdător, că nu  pot fi operat, decât după ce se rezolvă infecţia amigdalelor.

Te voi opera chiar eu, şi un zâmbet  de încurajare, îi luminează faţa ca de zână.

În lumea de basm a copilăriei, cu zâne şi feţi frumoşi, nu credeam că le voi întâlni. Revii, cam  peste  două săptămâni! Şi ma mângâie pe obraji, cu o mână catifelată, că mi-au trecut toate durerile.

Peste două săptămâni, la control, îmi spune, că pot să fiu operat, şi mă internează imediat.

Însfârşit, ziua operaţiei. Sunt înlemnit de spaimă. Doctoriţa mea, mă vede, şi-mi spune: văd că ai emoţii, dar sper să nu mă faci şi pe mine, să plâng. Îmi place, cum mă ia, şi îi zâmbesc, recunoscător.

Bine, îşi continuă ea, munca de încurajare, dar ca să evităm vre-un necaz, o să te legăm de mâini şi de picioare, şi, ca să nu avem probleme, îţi voi fixa genunchii, cu ai mei.

Bine?Mă priveşte ea încurajator. Nu mai ştiu ce am răspuns.Cert este că la aflarea veştii, uitasem de groaza operaţiei şi i-am urmărit aproape zâmbind, mişcările.

Ce doctor!Îmi urmărea faţa, şi când observa strigătul durerii, mă strângea subit, cu genunchii, zâmbindu-mi binevoitor şi larg.

Mulţi ani după, am întrebat o cunoştinţă, dacă mai ştie ceva despre domnişoara doctor ORL.

Aaaa, nu mai trăieşte săraca. A făcut un stop cardiac,pe un teren de obezitate. Nu a putut fi salvată. Cu voce tremurată, i-am povestit despre operaţia mea. Ai avut noroc. I se spunea Psihologul medic. Citea emoţiile, pe chipul pacienţilor, şi îi trata ca atare.

Dar ia spune-mi, ţi-a plăcut cumva  de ea?

Mult? l-am întrebat eu surprins.

Privindu-i chipul de basm,uitam, pur şi simplu de durere.

-Asta e, a observat cu ce ochi, o priveai, şi te-a distras de la durere, folosindu-ţi psihologic, sensibilitatea.

 Am rămas îngândurat, şi am îngăimat doar:

” ce medic!”, Doamne!

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale