PONTA ŞI „RECONSTUTUŢUIREA”

Aseară, lâncezeam în faţa sticlei, mestecându-mi începutul de depresie.Urmam de fapt, recomandarea medicului de familie, o puştoaică plină de conturi în virtual.

La un moment dat, aud cuvantul Ponta. Tresar! Ia să vedem, ce n-a mai făcut pe placul nu ştiu cărei pipiţe!

 Că, spre înciudarea mea, am văzut că unele-l plac, până la a-i căuta nod în papură, ori ce ar face.De m-au influenţat şi pe mine, să gândesc rău despre el.

Dar aşa-i în mental: gândeşti după alţii, te prosteşti mai rău ca ei. Deşi, nu e rău, puţin schimb de experienţă, cu vârfuri de iceberg.

Dar, n-a fost aşa.Dimpotrivă, după mine, era vorba de un fapt incredibil.

Premierul,şi-ar fi exprimat opinia ca în viitoarea Constituţie, să fie prevăzută confiscarea integrală a averilor fără provenienţă justificabilă.

TARE!

Demnă de posteritate globală!

Mărturisesc, mă frământa subiectul. Eu mergeam până la gândul clonării unor candidaţi pentru funcţionari de stat. Dar mi se părea incorectă imixtiunea în lucrarea Domnului, „OMUL”, „CU BUNE ŞI RELE”, printre cele rele intrând şi capacitatea de a face bani, cu orice preţ, inclusiv aceea de a uita cum i-a făcut!

Ce bună ideea lui Ponta! M-a scutit de păcatul gândului necreştinesc al  „clonării”, care, în lumea drepţilor  ar echivala cu neabrogarea legii pedepsei capitale, aplicată ucigaşilor, de ori ce speţă, pe motiv că nu suntem Dumnezeu, spre a lua o viaţă ce n-am creat-o.

Îi văd acestei idei, două merite fundamentale, în a-i face pe bandiţi, rezonabili, pe bune.

Unul…, ar fi că „îmbogăţiţii”s-ar gândi la consecinţele implacabile constituţional.

Altul…, că „îmbogăţitorii”, complicii de la stat, ai „îmbogăţiţilor”, poate ar lua şi ei aminte, să nu fie atraşi în vâltoarea inerentă consecinţelor complicităţii.

Gata, cu depresia!

 

                                        Onu Ionescu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal

2 răspunsuri la „PONTA ŞI „RECONSTUTUŢUIREA”

  1. Putin probabil.
    Ar fi,in primul rind,vizati columbofilii care n-ar putea justifica unul sau doi porumbei in plus in coliviile lor.
    Parca vad ce tocsouri,ce discutii,ce de pareri,cit oprobiu la adresa…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s