Conferința Generală de Alegeri a TNL

“Sâmbătă, 18 mai 2013, a avut loc, la Romexpo, Conferința Națională de Alegeri a Tineretului Național Liberal. În prezența a 3.500 de delegați și invitați, tinerii liberali și-au lansat noul program, TNL Dezvoltă România. Acesta a constituit moțiunea pe baza căreia Florin-Alexandru Alexe a candidat pentru un nou mandat de președinte al TNL, alături de tinerii liberali pe care acesta i-a propus pentru a face parte din noul Birou Permanent Național al TNL (BPN)”.

Ca în orice organizaţie politică respectabilă lucrăriles-au desfăşurat, ca la carte. Adică, moţiunea a fost aprobată, şi pretendentul reales.

Deformat, în sensul cârcotăşiei inspirate de actualitatea politică, aş dori să-mi exprim opinia faţă de eveniment.

Pentru început, precizez, că nu sunt nici PNL-ist, nici TNL-ist, dar am oarecare înclinare de simpatie, către ideologia liberală, aşa cum o prezintă literatura străină.

Acel concept de crez politic, prin aplicarea principiului căruia de nonintervenţia statului în economie,  în întreprinderile private, şi aplecarea asupra căruia a dus la libertatea generală a individului în domeniul spiritului, opiniei şi acţiunii economice. Valabilitatea acestui crez, şi-a spus cuvântul: în înlocuirea  modului de producţie feudal, cu cel capitalist, şi statuarea mentalităţii iniţiativei private, în condiţiille devizei:”laissez faire, laissez passer”(„Lăsaţi să facă, lăsaţi să treacă”).

Pentru acest considerent pragmatic, benefic socio-economic, apreciez oportunitatea ideologiei liberale.

Nu pentru descătuşarea de adversitate vigilentă împotriva “stângii”, la fel de obtuză, în opacitatea ei, faţă de misiunea “dreptei” în uşurarea obligaţiilor sale sociale.

Pentru că într-o societate înstărită, de pe urma propriilor iniţiative economice dezideratul ajutorului social, va deveni minimal.

Prin acest aspect al praxisului politicii liberale, ar fi fost interesant de ştiut, pe ce efecte economice, s-au stabilit prevederile Moţiunii TNL

Precaritatea noastră economică: industrială, agricolă, n-o avea oare câteva oaze , de prosperitate, tocmai ca efecte ale vigilenţei ideologice a TNL?

Pe blogul unde am citit DESPRE ACEASTĂ CONFERINŢĂ, NU AM GĂSIT NICI O MENŢIUNE ASUPRA GENULUI meu, DE PREOCUPĂRI.

 Cred că autorul postului,a fost elegant îngăduitor, cu asemenea inepţii pretenţioase expuse  de mine.

Poate sunt exagerate, dare ele au la bază dezideratul, de pe frontispiciul blogului meu,

SALUS POPULI SUPREMA LEX ESTO.

Ceea ce în traducere liberă ar însemna::

”Salvarea Ţării, trebuie să fie legea supremă”

Sine ira et studio.

                                                             Madi şi Onu

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s