JAPONEZII

Îi ştiu, din citite. Ca dealtfel, tot ce ştiu despre ei.

 Cu o singură excepţie. Eram cu delegaţia BIRD pe teren,  în vederea finanţării unui proiect de-al meu.

Din această delegaţie, făcea parte şi un economist japonez.Cum nu am probleme cu empatia comunicării, ne-am împrietenit dintr-un zâmbet.

Cu engleza mea handicapată, l-am întrebat ceva ce l-a surprins. Anume:

-”este adevărat, că miracolul economic japonez este consecinţa unui metabolism mai accelerat decât cel general uman?

Cu o uitătură surprinsă, mi-a răspuns:

-”tu ce crezi?”

–Dacă ştiam ceva, nu te întrebam!

– Nu m-am gândit, să-ţi spun drept, de asta m-a şi surprins întrebarea ta!

-Te superi, dacă încerc să te observ în comportare, şi să-mi povesteşti ceva despre tine?

-Nu, mi-a răspuns el vizibil flatat.

Dacă vrei, încep eu! Sunt, printre altele, asistent la o facultate de ştiinţe economice!

Presupun că vrei să ştii, cum decurge ziua mea de lucru!

-Da! am confirmat eu, înclinând afirmativ capul, încercând să continui.

-Cu un gest scurt, m-a oprit:

-Nu, dacă, vrei să înveţi ceva, învaţă mai întâi, să asculţi, întrerupându-ţi gândurile curiozităţii. I-am zâmbit recunoscător, pentru primul sfat. I-a plăcut, şi a continuat.

– După orele de la facultate, am viaţa mea personală obişnuită. Fac sport, sunt karateka,(practicant de karate-do), merg la spectacole, mă pregătesc, pentru ziua următoare de facultate.

-Cum? sar eu nerăbdător!

Îmi face iar, mustrător cu degetul, ca o atenţionare de a nu mă lăsa furat de zgenguiala gândurilor, şi continuă:

-completez materialul de laborator, cu lecturi le de actualitate, şi imaginez diferite exerciţii de specialitate, pentru fundamentarea aplicată a teoriei.

-Asta înseamnă că te sfătuieşti şi cu profesorul?

Nu zilnic, m-a mai atenţionat,  şi a continuat:

-discutăm săptămânal, despre aspectele aplicative ale teoriei predate!

N-am reuşit să-mi stăpânesc gândul românesc: iată deci, o taină a japonezului:

aplicativitatea învăţăturii”.

Oprindu-se din povestit, am dedus, că lecţia s-a terminat.M-am înclinat, în semn de mulţumire.

Mi-a răspuns, la fel de ceremonios, ca la o întâlnire de arte marţiale.

Îmi amintesc şi un alt episod, „japonez”, cum îmi place mie să numesc prietenia mea cu japonezul.

 Înainte de masă, ne spălam pe mâini, când mi-am văzut prietenul, săpunindu-se, cu o mişcare accelerată, de parcă era în priză.

 Am izbucnit într-un hohot de râs, la care el, m-a privit uşor derutat.

Cu mâna udă, l-am bătut prieteneşte pe umăr, nestăpânindu-mi criza de râs. –„uite, „metabolismul vostru accelerat”, de care te-am întrebat!

Adineaori, când te spălai pe mâini, parcă erai băgat în priză.

S-a dumirit, şi într-un entuziasm inerent momentului, am început să ne stropim fără rezervă, ca doi copii, cu apă de la robinetul fiecăruia.

Şi eram oameni, în toată firea!

Într-un episod viitor, voi mai povesti despre japonezi.

Madi şi Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

2 răspunsuri la „JAPONEZII

  1. Foarte interesant! Am tăcut zâmbind pe toată durata lecturii, acum pot să vorbesc… să scriu… și să aștept cu nerăbdare episoade viitoare! Anca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s