LECŢIA DE DISTRACŢIE, la A2

Azi, porumbiţa de ieri, n-a mai aterizat la fereastra mea. A simţit că nu am noutăţi.

Dacă apare mai târziu, îi recomand să meargă la A2, pentru lecţia de distracţie.

Nu ştiu dacă-i va place. Mie mi-a plăcut. A fost un spectacol lejer, în care  se simţea efortul realizatoarei.

Îmi scapă numele ei, dar nu este important.

Ca să vă daţi seama, ea este cea care a scris despre Maria Băsescu, atât de mediaverite încât a si fost cooptată la „antene”. Iar valoarea achiziţiei,  se simte în LECŢIA DE DISTRACŢIE. De fapt, spectacolul este relativ simplu. Un plagiat de şezătoare sătească  updatată. Cu o vestimentaţie feminină,pe măsură să-mi incite simţurile masculine. Mai putin interpretul autoînchipuit „vedeta” , îmbrăcat într-o fustă lungă.

Poate era şi el reuşit…, dar la mine  n-a ţinut, eu neavând apucături homosexuale.  Oare pe ce segment de audienţă, o fi mizat realizatoarea?

Altfel, spectacolul relaxant: glume la care se râde prosteşte, din obligaţie,  improvizaţii de dans, claie peste grămadă.

Eeeee, mă opresc, a apărut porumbiţa.

Se înfoaie, chipurile , indiferentă, pe lângă geam.

Am înţeles. Vrea nişte grăunţe. Deschid fereastra şi întind mâna plină cu nişte pâine.

Se uită pofticios , pândindu-mă.

O înţeleg, îi arunc pâinea la picioare, şi închid fereastra.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s