Arhiva zilnică: 24 iunie 2013

BABE CREDINCIOASE ŞI PISICI

Ieri, duminică, două bătrâne simandicoase, întorcându-se de la biserică, treceau prin dreptul ferestrei mele.

Pe una, o cunosc, stă la etajul I, în blocul nostru. Se sprijină în baston.

O pisică sfrijită, le iese în cale şi miaună, disperată de foame.

-Fugi d-aci, încearcă una să o sperie cu bastonul, dar fără el, aproape să cadă.

O sprijină cealaltă, şi-i şuieră:

-Las-o naibii, ce ai cu ea!

-Vaaii, de-ai şti ce le  urăsc. Sper să dispară şi asta, ca şi celelalte.Tu ştii, că nu pot deschide fereastra, din cauza mirosului lor?

Prin fereastra deschisă, aud toată discuţia.

-Proastă eşti, îi răspund în gând. Pisicile sunt mai curate ca tine. Îş îngroapă nevoile, în timp  ce tu, hodorogit-o, îţi arunci gunoaiele direct pe fereastră, în spaţiul verde al blocului.

-Păi, de ce nu le faci de petrecanie, nu le dai nişte otravă? o sfătuie, cealaltă

-Păi le-am făcut, da ăştia,  şi arată cu capul spre apartamentul nostru, le hrănesc pe cele pripăşite, şi iar se adună, îi răspunde hârca cu bastonul.

-Aaaa, deci tu le-ai omorât, nenorocito! îmi spun eu revoltat.

Îi povestesc scena, soţiei, care în fiecare dimineaţă, le prepară hrana, pe lângă grăunţele pe care le cumpărăm.

-Păi eram sigură..,  s-a mai plâns de noi, că din cauza pisicilor, ea nu poate dormi cu fereastra deschisă.

-Şi-o lăsăm aşa?

– Ce-i poţi face!

-Să-i spun preotului? continui eu , furios la culme.

-Inutil! Sufletul rău, aşa moare, m-a temperat soţia.

Am tăcut, şi m-am apucat de scris.

Nu înainte de a mormăi înciudat:„babe credincioase!”.

Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

Despre lucruri mai serioase!

O cunoştinţă, ştiindu-mi gusturile, îmi trimite următorul email:

Un preot isi incheie predica de duminica spunand:
– Duminica viitoare voi vorbi despre minciuna. Asa ca in legatura cu aceasta, ca pregatire pentru predica mea, as vrea sa cititi capitolul 17 din evanghelia dupa Marcu.
Duminica urmatoare, preotul incepe predica spunand:
– Toti care ati facut ceea ce am cerut, si anume, toti care ati citit capitolul 17 din Marcu, va rog sa ridicati mana.
Aproape toti cei prezenti au ridicat mana. Apoi preotul a spus:
– Voi sunteti oamenii carora vreau sa le vorbesc. Nu exista capitolul 17 in evanghelia dupa Marcu!”

Nu-mi vine să cred!

 Spre a nu fi un colportor, am verificat în Noul Testament, şi într-adevăr, nu există capitolul respectiv. Rămâne versiunea de banc. Voi ce credeţi? Eu mă abţin, să nu greşesc! Dacă nu-i banc?!

Oricum, citindu-l,mai, mai, să mă prăpădesc de râs! 

Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu