Acces Direct. Duplex Spania- Bucureşti.

 Despre bâlciul mahalagesc „acces direct” de la A1, am auzit întâiaşi dată, când realiza emisiunea, unul Mădălin Ionescu.

Îşi bătea joc tipul de toată lumea. Până într-o zi, când soţia lui, o femeie probabil cu mult bun simţ, i-a tras un şut în fund. Atunci, individul a priceput din şut, că intimitatea trebuie respectată, indiferent câţi bani ar aduce, prin asistenţa de gură cască trândavi mental sau acţional, şi n-a mai apărut.

Emisiunea a fost preluată de o celibatară, care poate s-a gândit că s-o pricopsi cu vreun individ, numai să nu ajungă menopaotică, fată mare.

Dar cum exemplul, (nu contează,bun sau rău, bani să aducă), este mama învăţăturii,  aseară, am asistat la cele din titlu(Ponta-Băsescu). Numai că inteligenţa lui Traian Băsescu, nu s-a pretat la provocare. S-a folosit însă tehnica înregistrărilor tv (vă mai amintiţi, tămbălăul”pre- pay”?)

Premierul, replica aluziv, în direct, Preşedintelui înregistrat.

Suculent poate, pentru cine are apetitul grobian, să deguste asemenea  divertizment.

Asupra mea, până m-a salvat somnul, a avut însă un efect reflexiv, privind parşivenia securităţii comuniste, menită să pună în operă, comanda… de la Kremlin.

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

2 răspunsuri la „Acces Direct. Duplex Spania- Bucureşti.

  1. Sa speram ca nu esti singurul care este salvat de somn in astfel de momente..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s