EFECT

Janet Theodoratheo a publicat Capitolul VII al cărţii Rochia aurie.

Se spune că o lucrare este bine scrisă, dacă stârneşte nişte asocieri de idei, pe baza experienţei de viaţă a cititorului. Şi prin ce mi-a stârnit mie, cred că „puştoaica” are talent.

Ei bine, mi-a reversat afectivitatea.

Azi noapte, în vis, m-am dus la o prietenă din adolescenţă.

Era riscant, tatăl ei nu mă plăcuse, având alte planuri pentru ea.

Dar spre ghinionul ei, planurile tatălui, nu s-au înfăptuit.

Individul, a rămas  cu un resentiment de ură faţă de mine.

Când m-a văzut la poartă, fata mi- a deschis grăbită, spunându-mi că tatăl ei doarme dus.

Între timp, îşi descheia cu înfrigurare, bluziţa, să elibereze  sânii, care  cândva, făcuseră deliciul întâlnirilor noastre de taină.

Dar doamne, ce coşmar. Splendorile parcă sculptate în alabastru, care nu simţiseră efectiv nevoia de sutien, parcă  se ofiliseră. M-am jenat, de bucuria ei, şi mi-am ascuns decepţia. Am îmbrăţişat-o, căutând să-i sărut, cu nesaţ, ca altădată, proeminenţele specifice, pe care le dezmierdam în felul nostru.

Am simţit, spre bucuria mea, că ele îşi păstraseră forma , elasticitatea şi sensibilitatea.

Inervaţia erogenă locală, era atât de viguroasă, încât parcă intrau într-o stare de erecţie.

Căpătau forma şi dimensiunea aproape a unor dopuri de plută.

Era semnalul, că trebuie să ne grăbim, să nu ratăm clipa.

Însă acum,vai, în starea de ruină a sânilor, eram  ca paralizat, atracţia celulară dispăruse.

Ruşinat, am invocat zgomotul trezirii tatălui, şi am suprimat clipa penibilă, fără să constituie un moment prea dureros. Toată ziua, m-am gândit abătut, la coşmarul trăit.

Acum, relatând visul, îmi amintesc, cum  mezina noastră Cristinel, nu adormea decât legănată  pe picioare, de mama ei.

Întrebată: „măi mamă, dar  de ce nu mergi tu şi la tati?”

La care , puştoaica, a răspuns:”măi mamă, cum să-ţi spun, tati are multe oase!”

Da, cred că ăsta a fost impactul emoţional al vederii sânilor fostei mele prietene: fata cu sânii de alabastru, cu pielea catifelată şi caldă, se transformase în „multe oase”.

 Ce mi-ai făcut Theo? ce mi-ai făcut!?

Ştii, ce înseamnă un vis spulberat?

Onu

Reclame

13 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

13 răspunsuri la „EFECT

  1. ha ha ha! Textele Theodorei tind să aibă efectul ăsta… plus alte efecte… de exemplu, mie mi-a „ucis” o proză pentru că nu am fost capabilă să o scriu mai departe fără influența celor citite din rochiță. Și acum stă biata, neterminată. Proza mea, adică. Așteaptă poate alte influențe. Să nu mai vorbesc de discuțiile interminabile pe seama rochiței amintite cu alți prieteni cititori ai autoarei… sau să nu mai vorbesc de alte efecte… de genul celor descrise de tine, cavalere! 😀 Frumos!

    • Rochita, Doamne, Cecilia, cum imi reverbereaza fiinta la auzul cestui cuvant. Ascunde in el, universuri de placeri traite, dar triste, că în virtual, nu se mai petrec. Am avut candva o iluzie, dar, am fost instiintat, că n-a fost decat joaca unei minciuni. Ca in copilarie, când jucandu-ne de-a Tarzan, ramura se rupea iar bucuria, devenea o contuzie.De-ai sti tu, Cecilie, ce vibrant a fost comentariul tau, nu m-ai lasa o clipa fara unul asemenea.
      Ti-as multumi omeneste, dar daca nu-ti place sa te saruti? 🙂
      Onu

      • Cavalere, universurile astea sunt toate compensatorii, nici virtuale, nici reale, ehei! Despre vânătăi și contuzii am scris recent intr-un eseu despre ne-dragoste, mai treci prin țara minunilor, să te… minunezi!
        Vibrăm, cavalere, despre ele, despre vibrații, măcar avem certitudinea că sunt reale…
        Accept mulțumirile, sub ce formă vrei să le trimiți… 😀
        Și dacă tot mi-ai descoperit celălalt prenume, mă semnez cu numele de scenă: Celia

      • Aşa este, Celia, vibrăm, vibrăm sincron.De ce oare răspunsul tău, m-a surprins umezindu-mi visător buzele, în sensul că poate nu am dreptate? Voi mai trece, în speranţa amintirilor copilăriei mele din Basarabia, tulburată cuantic, de privirea castaniu- pământie a Calincăi, colega mea de primară, a cărei clipire zglobie, copleşea în mine, orice încercare de a fi eu însumi, în faţa tumultului prezenţei sale. Ooo, tu Celie, tumult! 🙂
        Onu

  2. Eu mult, prea mult, dar din fericire s-a inventat virtualul unde să ne vărsăm tumultul, toomultul 😀 …
    E adevărat însă că unele lucruri ne copleșesc, depășesc, ca dreptatea, de exemplu. Sau ca propria ființă. Ce frumos să te vezi, să te știi, cu senzația că încă mai ai de văzut, de știut, precum universul în expansiune.
    Iartă, cavalere, revărsările mele, eu doar trăiesc acum, doar.
    Celia.

    • Ca intotdeauna, revelaţie, conversaţia cu tine. Acum am înţeles de ce tumultul are asupra mea un efect coplesitor.
      Acea vibraţie densă, pune stăpânire pe mine, şi nu-mi mai aparţin. Aşa a fost cred şi cu joaca minciună.Dar ştii, discuţia cu tine, mă edifică.
      Presupun, că în structura ludicilor,predomină un complex de insatisfacţie.
      Spre pildă, eu sunt fericit, când produc o stare de bucurie.
      Dacă nu percep emoţia acestei nevoi,mi se face milă de mine, şi mă gândesc la medicul de familie. 🙂
      Onu

    • Cuprins de toomultul ce mi l-ai transmis, mi-au scăpat rotunjimile desăvârşite din noul avatar. Asta nu mă împiedică să fiu recunoscător rafinamentului intuiţiei tale! 🙂
      Onu

      • Jocul, dragă cavalere, frate cu râsul și cu clipa pun de-o viață (iertată-mi fie exprimarea, la ora asta nedormită), una interesantă, cu sau fără împliniri, satisfacții, căci nesiguranța le e mătușă de gradul 1, 2 și 3. Până atunci, trăirism, bucurie (că asta e a clipei) și descărcări ludice.
        Avatarul meu pare să fi înțeles toate astea înaintea mea, de aceea a pus piciorul în prag și m-a tras după el. Unde? Nu știu. Îmi pasă? Nici asta nu mi-e clar.
        Cert e că s-ar putea dărâma castelul meu de cărți de joc, în orice moment. Ceartă-mă sau dă-mi sfaturi pentru a ieși din stare. Intuiția mea zace pe undeva pe-o faleză și nu răspunde.
        Celia.

  3. Celia,
    Să te cert, sau sfătui,
    Nu mă simt în stare-a fi
    Când tu miza vieţii eşti,
    În sufleteştile-mi poveşti 🙂
    Onu

  4. Ia uite-i pe ai mei! 😆
    Cum s-au adunat ei la ceas târziu şi împart impresii în jurul focului de tabără! Am sosit şi eu!
    Îmbrăţişări, prietenii mei speciali!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s