AMALGAM

Nu am nici o idée  de care să fiu mândru, dar trebuind să respect regula “nulla dies sine linea”, pe care am împrumutat- o de la pictorul grec Apelles, via “autorul romanului Roşu şi Negru”.Doamne, ce lapsus pot avea!

Aşa că voi încerca un ghiveci aparte.

 Primul ingredient, este  întrebarea  care mă frământă. Anume, se spune că dacă nu consumi verdeţurile în stare proaspătă, însuşirile lor terapeutice scad. Asta să însemne că în stare uscată, nu mai au nici o valoare?

Sau diletanţii, încercând să aibă şi ei un aport, îşi dau păreri, ca participanţii de la talk-show-ri?

Ceva , gen “talk-şanţ?”

Apoi, m-am gândit să confer  un alt sens, cuvântului coabitare. Anume de “neutralitatea scorpionului”. Se ştie, înţepătura cauzatoare de rău a scorpionului, exprimă o stare de normalitate a acestuia, ca o reacţie senzorială, de prudenţă, faţă de vederile lui despre mediul ambient. Cu alte cuvinte, glandulară!

Ideea mi-a venit aseară,  ascultându-l pe Mircea Badea, întrebându-se dacă stările de neruşinare  la unii indivizi, nu exprimă cumva, o gravă dereglare glandulară.

 Şi reflecta asupra faptului, că doar concluzia unei comisii de paraexperţi neuroendocrinologi, l-ar scoate dintr-ale lui.

Pentru prima dată, cu toată nesimpatia pentru acest protejat al lui Dan Voiculescu, înclin să-i dau dreptate

 Neruşinarea, nu poate fi decât expresia unei grave dereglări.

Deşi, afirmând acest lucru, mă întreb: “în cazul specimenului menţionat, în nonşalanţa dezinvoltă, cu care se exprimă asupra “a tot şi a toate”nu poate fi vorba despre ceva similar?”

În sfârşit, despre revelaţia  zilei de ieri: avatarul deosebit al Mădălinei, exprimând întreaga ei personalitate; nici nu îndrăznesc să mă întreb sonor, unde o fi activând.

Apariţia neaşteptată a cometei Gheorgică,  care pur şi simplu, a bulversat desfăşurarea comentariilor, la postul de ieri.

Despre scriitoarea Theo ce să mai spun? Simt că într-un fel “gen Anne”, este protectorul meu din umbră.

Ştiţi ce senzaţie extraordinară este să te simţi protejat?!

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de Jurnal, Proză

2 răspunsuri la „AMALGAM

  1. „Neruşinatul nu simte nimic nici atunci când altora le e ruşine că-l mai văd” spunea marele Nicolae Iorga.
    Sa am eu un avatar asa deosebit?Nu as crede!E simplu,fara chichite si specialitati.
    Legat de activitatile secundare,las acest aspect in umbra necunoscutului.
    O sa incerc sa iti descriu o zi a-la-Madalina!
    Incepe cu o cafea maare cu muuult lapte si muuult zahar(iti spuneam eu ceva legat de lipsa de zahar din organismul meu).Recunosc,beau zahar sa pot vedea lumea mai dulce.Ca prea acrii suntem cateodata!
    Dupa ce ma indulcesc,ies afara.Si stau acolo cateva minute bune,pana cand ma satur de aer curat,prostetime,natura.Pana cand soarele ma trimite la munca.
    Seara,ma impart intre a sta afara,la aer curat,cu muzica in surdina si bauturile pregatite,in caz ca veniti;) si a sta cu voi,pe bloguri,citindu-i pe altii si convingandu-ma sa scriu ceva.Si incerc sa ma conving,pana dimineata,cand ma apuc sa scriu.
    Ti-am descris o zi plina de monotonie din viata mea.Om zi in care am timp sa ma gandesc la toate.

    Legat de munca mea din Danemarca,nu iti pot spune decat ca este cat se poate de interesant aici.Poate ca si locul de munca ma trimite acasa binedispusa si pregatita sa trec peste orice.

    Daca tot am vazut de curand filmul romanesc Poker,in incheiere te las cu replica”Sunt o fata ca oricare,n-am nimic deosebit”!

    O zi buna iti doresc!

    • Mădă, Cu mici lacune în dumirire, voi încerca răspunsuri disparate,Avatarul: Simplitatea este genială, spunea Einstein. Ochii sunt lumina sufletului, spune lumea. Zâmbetul, gând frumos , nerostit, spun eu.
      Mă gândeam la Norvegia
      Apropo, cu aşa mult zahăr, să nu faci,Doamne fereşte, hiperinsulinism.
      Apropo de încheiere, nu te cred! Rămân la avatar! 🙂
      Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s