Arhiva zilnică: 11 august 2013

AVATAR.

 În postul „KUVINTE” ARE DREPTATE!”, m-am izbit de cea mai leproasă racilă a pseudoculturii  post socialiste, senzaţia de a avea dreptul să ne dăm cu părerea, în virtutea auto închipuirii.

Prilej de slăbiciune din partea mea, de a nu mătura un comentariu mentalitar acestei autoînchipuiri, şi anume, aceea,de a se băga în faţă, ca păduchele în frunte.

De aci, ideea moralizatoare a postului, s-a transformat în ostilitate, adresată celor care mi-au intuit gândul.

Nu mai comit asemenea erori.

Pentru aceasta,  am luat două decizii.

Una de moderare a comentariilor, şi alta, de a crea un post de foto/avataruri ale celor pe care  îi apreciez , şi pe care, să le rebotez, în baza percepţiilor  proprii.

Pentru azi, m-am oprit la Loredana Milu, supranumită de mine, ca percepţie: Contesa/ Mona Lisa/Graiul zâmbetului.

Noul nume exprimă reacţia mea estetică intimă, la vederea chipului respectiv.

O succintă caracterizare fiziognomică.

Dat fiind că sunt adeptul „Frumosului din om”, sper ca această iniţiativă, să nu fie pătată de iniţiative pseudocultiste, care-mi displac aprioric. Aşadar….: Contesa/ Mona Lisa/Graiul  zâmbetului

Onu

30 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de Jurnal