Arhiva zilnică: 16 august 2013

OANACLARA SAU „7 ANI DE LÂNGĂ MAMA”

Oanaclara

Motto:” O, mamă, dulce mamă”…M. EMINESCU

Pe profesoara de matematică din Galaţi, OANA DAMIAN,mamă a doi pici adorabili, nu mai ştiu cum am cunoscut-o. Ca în virtual!

Dar pe mămica Oanaclara, n-o pot uita o clipă. Am botezat-o OARA/vezi/, şi-mi umple inima de emoţie, când îi citesc posturile despre „picii”ei.

Îmi amintesc plin de duioşie, de”7 ANI DE LÂNGĂ MAMA”/vezi/.

Acum, când scriu, îmi amintesc de două comentarii, pe blogul său. Unul, când cu umorul caracteristic, îmi povestea cum sărise ca o leoaică, asupra cuiva, deranjată de veselia nevinovată a „picilor” săi, într-un parc public.

Iar altul, de genul în care i-am spus că nu mi-ar displace să-mi fie mamă, la care replica a fost promptă: „cred şi eu, ai citit, că lor le fac toate poftele!”

O comoară de mamă!

Iar acum, vorbind despre mamă, simt umed cald sub pleoape..

OANACLARA!

Onu

Reclame

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

ARTĂ PENTRU ARTĂ

Adeline Motto:”…De la vindecarea bolilor, până la durata vieţilor noastre, la succesul în carieră şi în relaţii, tot ce trăim  ca „viaţă” este direct legat  de convingerile noastre”-Gregg Braden

Divinul trebuie descoperit  în desăvârşirea frumuseţii, realizate  pentru şi prin om.

 Splendorile artistice aflate pe blogul Adelinei, este imposibil să nu fie un miracol pentru suflet.

Mai convingător, ca Adeline, şi opera ei, ce poate fi în viaţă?

Desăvârşirea Creaţiei!

Onu

7 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin