1.Un comentariu dichisit:cu dus şi întors.
Blogul.., nu ştiu a cui inspiraţie a fost, are un merit fundamental:antrenamentul cerebral, în reciprocitate:prin post şi prin comentariu.
Nu e uşor lucru să scrii un post, şi, de multe ori, tâlcuirea lui.
După cum, şi exprimarea emoţiei pe care ţi-a produs-o, printr-un comentariu. Vizavi de post, trebuie, din respect de sine, să mărturisesc faptul că uneori, sunt devastat de ermetismul pentru mine, al unor subtilităţi ale autorului.
Îndur frecvent această stare, pe blogurile Alma nahe, Ancapotinteu şi Blog leneş rău.
Cât priveşte comentariul, în reciprocitate, vreau, la rândul meu, să mulţumesc autorului , uneori, pentru corola de emoţii pe care mi-a dăruit-o prin postul respectiv.
Nu ştiu cât reuşesc, dar mă străduiesc.
Asupra unui asemenea comentariu, care spiritual, mie mi-a mers la inimă,voi face referire, în continuare. Citindu-l, am tresărit, speriat, ca apoi, prin întorsătura făcută, să-mi revin, şi să respir, nu doar uşurat, ci şi recunoscător, în sinea mea. Este vorba de perla Aureliei „ecoarta”, la postul „Kuvinte” are dreptate”.
Ea, străluceşte cam aşa:”Sunt profund dezamăgită că trebuie să dau “like” pentru ceva ce, de fapt, nu-mi place!
Îmi place ce-ai scris, dar nu-mi place că ai dreptate!”-ecoarta.
În spirit extrem-oriental, aş spune că este gen:”de la suflet, la suflet!”
2.Nostalgii
Dacă unele bloguri sunt ermetice înţelegerii mele, altele, în schimb, sunt o oază de emoţii. Dar înainte de a continua, aş vrea să spun, că de ieri, cam de la ora 16, sunt foarte trist. Iar cauza este tot un post: De Ce, Tinere? , de pe blogul Adeenei.
Conceput poetic, tematica sa, a avut darul să mă întoarcă în trecutul, în care entuziasmele tinereţii, se transformă în ingratitudinea indiferenţei faţă de cei dragi. Mama, desigur!
Plecat prin lume, şi inuman de neglijent, primeam scrisori, de la sora mea:
“dacă ai vedea-o pe mama, cu câtă bucurie întâmpină factorul poştal, şi cît de tristă se întoarce, când n-a primit scrisoarea mult aşteptată de la tine! De ce? fecior ingrat !”
Timpul, implacabil în curgerea lui, a făcut imposibilă, repararea răului.
Ajuns aci, nu mai pot continua. Sunt efectiv răvăşit!
Mamă, ştiu că e prea târziu, dar, te rog mult, iartă-mă!
Onu
Madi şi Onu Blog 
Acum eu pot spune: „Peste cuvinte”
M-a emotionat profund postul tau, ai reusit sa transmiti multa sensibilitate…
O zi minunata iti doresc!
Cu drag: Adeena 🙂
Mulţumesc tare mult.
Comentariul tău, este ca un strop de suflet peste trăiriri.
Ca în expresia:
„Dar din Dar, se face RAI”
Şi ţie, un timp de vis!
Cu mult senin:
Onu
Ufffff, emoţionant!
Diana, Universul, în imprevizibilitatea sa dialectică, pe care poate doar Einştein, sau Hegel, s-o fi închipuit, este un tumult de emoţii.
Mulţumesc, pentru vizita onorantă!
Cu drag, Onu
Era să leşin, noroc că…, dar nu mai are importanţă! Mulţumesc!
Nici mie, nu mi-a trebuit mult, sa nu cad de pe scaun, de pontosenia ta!
Multumesc Universului, ca m-a protejat!
Onu
În curgerea neostoită a vremii, uităm. Uităm tocmai de cei de care n-ar trebui să uităm. Îi punem mult prea des pe ultimul loc, când, de fapt, ar trebui să fie primii. O facem pentru că EI ştiu să ierte şi să aştepte. Iar când nu mai pot aştepta…
Din nou ai dreptate!
Aurelia, spun corect?
Iar noi, ramanem cu apasarea regretelor!
Onu