Arhiva zilnică: 14 septembrie 2013

CULORILE ŞI SĂNĂTATEA-3

În episodul de ieri, sugeram un exerciţiu de autocunoaştere, prin culorile temei blogului personal.Firesc, m-am gândit şi la al meu. Când mi-am amintit, că ea,tema,  de fapt mi-a fost propusă, de Madi, nu doar dobrogeancă neaoşe, ca mine, ci pur şi simplu, tulceni. Cu o singură deosebire. Ea s-a născut în Tulcea, iar eu, nici măcar la ţară, într-un cătun, purtând numele originii sale, prin transhumanţa unor păstori ardeleni, din Mărginimea Sibiului. Madi mi-a propus entuziasmată o fereastră dobrogeană, pe care, într-o respiraţie, am şi acceptat-o. Privind-o cu atenţie, remarc, pentru a câta oară?, albastrul intens, pur, al boltei înstelate niculiţene, care îţi dă senzaţia unui aşternut protector. Ca într-o aură care se respectă, draperia albastră este ornată cu motive liniare,de verde şi maro-roşcat. Tradus, ar fi succesiv, inspiraţia, devotamentul pur şi simpatia; echilibrul, armonia şi liniştea;senzualitate şi voluptate înţelept dozate. Percep o uşoară amărăciune, prin lipsa galbenului, dar mă consolez că prin complementaritate, el est bine protejat, în misterul de nepătruns al divinităţii.

Iar dacă mă gândesc la Madi, ambientul coloristic al ferestrei noastre dobrogene, ne face suflete gemene.

Ce păcat însă, că  turbulenţa unor  câmpuri magnetice, a perturbat  echilibrul nostru coloristic.

Extrapolez gândul, la culorile Patriei, implicit ale românului. Oare cine le-o fi ales?

Înclin să cred că era un bun cunoscător intuitiv al firii românului:roşu, galben şi albastru. Căldură sufletească; minte şi intelect;inspiraţie, devotament, pace şi linişte sufletească.Sigur, nu uit vectorul complementarităţiii culorilor, care ne diversifică şi ne apropie, întru patriotism. Despre patriotism, cu ocazia unui episod viitor. Tot pe baze afective.

Onu

3 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale