Înainte de a spune înveninat Românica sau Parlament unicameral sau cine ştie ce mizerii la adresa a tot ce este românesc, dându-mă mare gunoi. Prefer să observ.
E înţelept să vorbeşti din cele corect trăite de tine, şi nu din lătrate de alţii.
Voi expune în cele ce urmează, câteva impresii despre ecologizarea ambientului uman, făcută de tot de om.
Concret, eu care am oroare de înjurături, exceptând o singură seară, când la o bere, un muncitor s-a scăpat cu nişte cuvinte despre sex, n-am auzit vorbindu-se urât, înjurându-se sau ceva de cest gen.
Şi mi-am zis, precum Creatorul, „că se poate”.
Mirat, i-am spus admirativ constatarea şefului de şantier.
E normal, a fost răspunsul, i-am atenţionat de la început. Şi, orice s-ar spune, „interesul poartă fesul!”
N-au riscat slujba pentru un gest necontrolat.
Alt caz. Românii nu fură. În principiu, nu!
Dar uitaţi ce mi s-a întâmplat.
După montarea termopanelor, reparaţiile interioare, ni le-am făcut fiecare, proiectul având lacuna de a nu le fi prevăzut.
Pe lângă multe alte lipsuri, de care n–ai crede.
Nu le amintesc, ar fi inutil.
Am vorbit cu unul din băieţii de pe şantier, am convenit asupra manoperei, i-am dat banii pentru materiale, şi văzând că merge bine, i-am achitat şi valoarea manoperei.
Atât mi-a trebuit. N-a mai venit la lucru, parcă nu existasem.
Toţi mă ceartă pentru prostia de a mă fi încrezut în cinstea românului.
Disperat de atâta morală, şi conştientizându-mi greşeala, l-am rugat pe şeful de şantier, să mă ajute.
Problema s-a rezolvat, dar băiatul mi-a spus că banii pe care i-a primit de la mine, i-au fost furaţi seara, de unul dintre colegi, care a fugit cu ei, în Anglia, unde-i găsise un prieten de lucru, la o spălătorie.
O fi, n-o fi adevărat, nu ştiu, dar după ce a plecat, soţia, generoasă, m-a întrebat:”nu i-ai dat şi tu, vreo 2-3oo de lei, că dacă l-au furat săracul!”
Am privit-o uimit, crezând că glumeşte, dar în ochi, îi stălucea lumina blândă, duioasă, pe care i-o ştiu, de la începuturi.
Într-adevăr, „românii nu fură!” Nu toţi!
Onu
Nu, fură cei ce au tupeu şi de la cei care dorm cu ţundra-n cap, aşa ca tine şi ca mine şi ca mulţi alţii ca noi! Ştii proverbul…
SCUZE! CEI, cei, cei, cei, cei! Îmi vine să mor de ciudă! Şterge-l, te rog! Îţi scriu altul!
Să şterg cratima sau caracterizarea?
Eu rămân adeptul propriei educaţii părinteşti. Imprudentele mi le asum, şi dacă învăţ ceva din ele, e bine, dacă nu,nu-mi schimb firea după proverbe! 🙂
O seară argheziană!
Onu
Asta nu-i imprudenţă, ci blegeală!
Posibil, dar cinstea trebuie să fie una, nu după împrejurări!