Arhive lunare: octombrie 2013

LA INDIGO

Aş fi întitulat postul, „Poale-n cap”, dar nu cred că ar fi sugerat esenţa intenţiei mele de a reda ferm, lipsa de tact a moderatorilor Dana Grecu şi Răzvan Dumitrescu, faţă de propriii invitaţi.

De fapt, nu înţeleg, de ce , cu toate mojiciile la care sunt supuşi, cum ar fi : aluzii de prost gust, întreruperi, contestări ale afirmaţiilor, adică o manieră de a te blama ca ipocrit, aceşti invitaţi, dacă nu poate autoinvitaţi, acceptă un tratament care raportat la  marota anticomunistă, ar fi fost cea mai canin-maidaneză ferocitate la adresa dreptului la sinceră opinie.Titlul exprimă însă şi aspectul abscons, după impresia mea, de a pune inconştient umărul, alături de rivalii lor învederaţi, probăsiştii, la uzurparea USL.

Nicicând, n-am înţeles tenacitatea de mic rozător, a unora.

Este probabil eroarea care le autoconferă iluzia statutului de bipezi.

Să revin însă la ideea postului.

Cei doi protagonişti, au avut o obsesie nepereche:să redea ce-a spus Antonescu, despre Vizita lui Ponta, în America.

Ca şi despree asimilarea unor PPDD-işti, în echipa lor.

Vezi, Doamne, ca şi cum cei doi lideri ai USL, ar fi nişte duşmani învederaţi, iar în momentele de linişte să fie reactivaţi, să nu trăiască USL-ul, câteva clipe în plus. Iar până se va reglementa legislativ, statutul transfugilor politici, viaţa ar trebui să stagneze.

Poate că au şi ei, Dana şi Răzvan, ca scule gras plătite, de şeful lor, să spele din memoria posterităţii, pata „soluţiei imorale” aruncate implacabil, de acelaşi pistolar verbal Traian Băsescu.

 Ca şi cum, ştergându-l pe Traian Băsescu, de pe faţa funcţiei prezidenţiale, s-ar anula în memoria posterităţii,  ruşinea istorică a„soluţiei imorale”.

Iar pentru „marele neserios”,Victor Ponta, tot o variantă de „minisoluţie imorală”(doar a statuat funcţia coabitării, nu?!), pentru că Băsescu e mai inspirat decât ei toţi grămadă, şi nu cedează luptei cu urmările propriului sarcasm retoric, să fie distrus preferatul de 70 la sută, al nostru, al tuturor?

Este ca şi cum victima dr. Ciomu, ar vrea ca toţi bărbaţii, să aibă soarta lui!

Mi-e imposibil să pricep vuietul lugubru al unor asemenea ţeste!

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

FRUNZE

E cald, si luminos afara.

Pe drum, foi galbene , in juru-mi se-nvartesc

Parca-n copilareasca joaca,

Din care, nu se mai opresc.

Si nu mai prididesc.

Atentia sa-mi fure

Cu fosnetul lor matasos,

De parca-i un  murmur voios

Ceva, cred, vor sa-mi spuna.

Dar, totusi, parca, nu-ndraznesc.

Ce le-a venit, asa de-odata

Covor de aur, sa imi teasa,

Din trupul lor firav, lovit de vant

Fara sa scoata un cuvant?

Cu grija, incerc sa le –ocolesc…

Atat de gingase, sa le strivesc?

                Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

CRIZA DE PERSONALITATE

În timp ce soţia urmăreşte la  tv, pulsul Roşiei Montana, eu frunzăresc blogosfera.

Nu citesc decât titlurile.

Ca şi cum aş fi un psihiatru  la consultaţie.

În protocolul desfăşurării căreia intră ca simptomatologie, titlurile, urmate de fizionomia autorilor.

Mie, faţa unui tâmpit sau dezaxat, îmi spune foarte mult:cât este de tâmpit (uniii sunt din naştere bolnavi), ce nivel de frustrare are , dacă este un impotent, care caută colectivitatea în care sunt şi femei, ca să aibă iluzia  că a avut şi el de-a face cu ele, sau câte alte ciudăţenii. Spre pildă, titlul:

“Ponta, sîc!, am protestat, demisia ta am strigat!”

E clar, îmi zic. Ăsta trage şoşonul, şi crede că-i Robespierre.

Gata-mi spun!

Mutra.., neapărat!

Păcat însă, că sunt milos, şi când îl văd, mă întristez. De aceea nu vă dau numele.

Poate e ziua lui de glorie versus Ponta, versus propriile emoţii captive nerezolvate.

Că şi aurolacii au aceeaşi mină, după o priză din pungă.

N-am să pricep, satisfacţia de a interzice dreptul omului la viaţă, prin interzicerea locului de muncă. . ETC.,ETC., etc.!

Dar eu ştiu…, sunt prea involuat

Mai am , până să ies din gloată!

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

CĂRŢI 2013

Când sunt confruntat cu invidia cuiva, indiferent de pe ce poziţie a Piramidei lui Maslow, sau cu un necaz, cum a fost lovirea  foarte gravă, în cădere a soţiei, îmi regăsesc liniştea în cărţi.

Mai ales în cele despre sănătate şi bioenergetică.

Astfel, am descoperit cartea”APA un leac miraculos”. Dar nu apa chioară, cum şi-ar închipui cineva.

Ci pur şi simplu, „apa cu sare.”

Mecanismul fiziologic al procedeului este destul de subtil anatomo-fiziologic, şi nu mă aventurez într-o escapadă de atotştiutor, fără o studiere  a cărţii, încât să o pot prezenta, fără jena de a fi un papagal  de colivie închipuită univers. Voi relata, simplu, metoda  de o simplitate şarmantă. Şi lipsită de riscuri pentru sănătate.

Extrem de simplă!

 Pe lângă cele opt-zece căni de apă de băut zilnic, pe care papagalul media audiovizuală îl strigă zilnic, medicul-cercetător respectiv, recomandă ingestia şi a unei cantităţi minime de sare naturală(circa 3-4 grame). Cunoşteam metoda, dar felul de a o prezenta a autorului, mi-a creat convingător, “senzaţia de deja vu “, motiv pentru care, v-o recomand, cu toată prietenia.

De reţinut, că soluţia salină respectivă se va păstra într-un recipient de sticlă.

Se va bea : dimineaţa, la trezire, celpuţin 2-3căni,

şi la fel înaintea celorlalte mese cu cel puţin o jumătate de oră. Sau, la 2 ore şi jumătate, după mesele principale. Recomandarea, dar cu apă simplă, am găsit-o şi la un savant gastroenterolog japonez.

 SUGESTIE: indiferent de ce vă inspiră Persoana mea, insist în rugămintea, de a încerca Metoda.

SUCCES!

Nici mult, nici deosebit.

Succesul este unul, şi UNIC!

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Sănătate

Nimănui…!

În loc de motto:” Moscova nu crede în lacrimi”-Anonim

Sunt mâhnit, de ce voi scrie, pentru că nu mă aşteptam la un asemenea incident.

În buna mea credinţă în demnitatea umană, nu am ezitat să spun cuiva, parola Messenger-ului meu.

A fost bine, un timp, ca ieri, să mă trezesc, fără acces, la propriul Messenger.

Este trist, că până şi în virtual, să ne comportăm atât de meschin.

Rostul postului este acela de a trage un semnal de alarmă, că animalitatea atavică, se  poate manifesta, până şi în virtual.

Şi, să previn, pe cine doreşte să ia în seamă recomandarea mea de prudenţă, să nu se lase amăgit, de nimeni şi nimic.

Să procedeze, precum Moscova!

Alte aprecieri, nu am!

Onu

24 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

AŞ…, ŞI N-AŞ….!

Aş scrie acest post, şi nu…!

Nu vreau sa păcătuiesc, vorbind aiurea, despre un drept democratic, sacrosanct: acela de a demonstra.

Cred că este ca acelaşi de a face sport în şcoală.

Dar cu riscuri asupra sanatatii individuale. Poţi cădea , de la bare paralele, în cap, şi să deşeli pe profesorul care încearcă să te protejeze

Şi asta nu pentru că n-ai avea aptitudini, ci din cauza unei inimi şubrede, care poate duce la un stop cardio-respirator.

Este deci, necesar un control medical, ca să porţi participa la ora de sport.

Prin asimilare, la fel şi cu demonstranţii.

Nu poţi şti că nu te apucă nişte pandalii, să răstorni maşina cuiva, sau să-i spargi luneta.

Că dacă la băutură ai circumstanţe atenuante, că ţi-a luat alcoolul mintea, şi aci, poţi avea scuza că „eşti dus cu capul”, şi te-a luat  fără să vrei.

Dar, probabil, şi poliţistul, îţi poate arde câteva bastoane, în legitimă apărare, că are actul medical, de partea lui, când l-ai agresat.

Şi poate, n-ar fi rău să se ştie, că umblă dezaxaţii printre noi.

Iar ei, să ştie că se ştie, şi nu pot să se fofileze la bezna secretului medical.

 Dacă nu vrem să existe documente secretizate, atunci, poate n-ar fi rău, să se ştie şi câţi dezaxaţi circulă liber. Să ştim de cine să ne ferim.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

roxanaelenagheorgheblog.

roxanaelenagheorgheblogClipboardPrivind-o, la multe te poţi gândi.

Şi nu departe:

Fruntea, spre pildă.., Marie Curie.

Din ochii negri, tăciuni sub spuză.

Gândul aspiră, către muză.

Gropiţa din bărbie..,

O viaţă, ce fără ea,

 Nu are cum să fie!

Ovalul feţei, perfecţiuni,

Ce doar la divin, găseşti.

M-am trezit cu ea, pe blog, aseară

http://elenagheorgheroxana.wordpress.com

Leit, Pasăre rară!

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

NU CREDEAM…,

.Într-un comentariu-răspuns, dat Aureliei Ecoarta, n-am rezistat slăbiciunii de a-mi exprima îngriorarea faţă de cumpăna prin care trecuse în acele momente, soţia mea. Reacţia a fost promptă, din partea celei ale cărei versuri, m-au determinat, să-l recitesc plin de fiori, pe Tudor Arghezi.

I-a urat soţiei, toate cele bune, fapt ce m-a impresionat.

O  VIRTUALĂ, care n-a prididit să-şi demonstreze demnitatea altruistă.

Existenţa unor asemenea caractere, te determină să crezi în cuvântul Domnului, şi să vezi, adevărata faţă a omului.

Ajuns aci, nu credeam să fi auzit despre reclamanţi împotriva slujbaşilor Domnului, care prin dangătul clopotelor, invită dreptcredincioşii la sfânta rugăciune, pentru sufletul lor ca şi pentru cele ale chemaţilor în Înalturi.

Momentul , de un penibil comunistoid, îmi aminteşte de o întâmplare tare delicată, petrecută cu mezina mea, Cristinel.

Eram la staţiunea DURĂU,  cazaţi lângă mânăstirea cu acelaşi nume.

În fiecare dimineaţă, ne trezeam în ritmul toacăi bătută de călugărul de serviciu.

Într-o zi, mezina mea, Cristinel, în timp ce se spăla pe dinţi, uitându-se la mine, cu privirea luminoasă a ochilor ei superbi, îmi spune:”tati, ştii, de câte ori aud toaca mânăstirii, îmi vine să mă închin. De ce oare?”

Nu mai reţin ce i-am răspuns,  dar am fost tare mândru, ca părinte.

Mi-am amintit episodul, ieri, la ştiri, când am aflat că nişte drept credincioşi, l- ar fi reclamat pe Preotul satului, că trage prea tare clopotele, şi-ii deranjează, le tulbură liniştea .

Probabil a  infernului  lor sufletesc.

M-am gândit, pentru o clipă, că poate sunt suferinzi cu capul.

Şi m-am întrebat, naiv.

Oare aceşti indivizi, n-or fi dintre acei, care aleargă , parcă în transă, după unele „sfinte moaşte?” Tema, nu mi s-a părut demnă de meditaţie, dar mi-am amintit cu dezgust fizic, de ateii comunişti, care nu mai pridideau să se închine pe furiş, după ce înjuraseră, plini de vrednicie , în făţărnicia lor oportunistă, credinţa şi biserica. Ajuns aci, mă întreb ce mi-a venit!

Da ştiu, e vorba tot despre soţia mea.

Dar prea m-am întins cu vorba, şi nu vreau să vă indispun.

Voi finaliza, probabil, într-un alt episod, despre unii dintre dreptînchinăcioşiii contemporani.

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

HAMUL

Ponta e român sadea.

Glumeste, din toată firea

Insă, după câte ştiu,

Prea mult râs, e viciu viu.

E nefiresc, să râzi mereu

Că aşa vrea muşchiul tău

Când lumea trage din greu.

Este, ca şi cum, nu-ţi pasă.

Aşaaa…, Maestre dirijor,

Ce te dai mereu în stambă, pe umor.

Mai lasă-le-ncolo de poante

Ca treaba-n ţară,

Să circule pe roate.

Lucrul bun, ca şi copilul,

Se face afundându-te-n probleme,

Nu glumind, urmând ca altul,

Să se ocupe  de ele.

Fii ager la minte, şi ascultă-mi sfatul

Lasă glumele pe noapte,

Când de bărbat, preiei, mandatul.

Politica e treabă grea.

Poantele-şi au locul..,   pe saltea

Iar de simţi că este cazul

Neputinţei…,  schimba  macazul

Pentru economia neesară

Iute, dă altuia hamul,

Capabil, să-şi ajute neamul.

Cine-i ăla? zău nu ştiu!

Dar pentru mine, garantez,

Pe trădători, să-i demolez!

               Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET

SENTIMENT

Azi, oscilez, între rimă şi proza scurtă.

Mă decid însă pentru proză, care m-a impresionat puternic.

Nu ştiu, dacă voi reuşi să redau dramatismul episodului la care am asistat.

Aseară, aud gălăgie pe hol.

Ceva în genul:

-„nu mă interesează rămâi cu minciunile şi cu jocurile tale nenorocite de noroc!”.

Nu recunosc vocea.

 Mă uit pe vizor, să previn un conflict .Pe hol doi tineri. Ea , brunetă ,înaltă, cu trăsături de zeitate indiană, dar cu un limbaj greu de redat în scris. Nu prea o cunosc.

Din auzite, ar fi concubina unui vecin de la etaj.

El, vecinul, cu voce scăzută, o imploră în genunchi:

-”  te rog, iartă-mă, ştiu că am greşit; recunosc pacostea acestui viciu nenorocit!”

-„tu eşti un nenorocit, şi nu vreau decât să-mi înapoiezi banii, şi să te las cu minciunile tale”.

El insistă. Îi spune că nu poate trăi fără ea.

Cică „vorba dulce mult aduce”.

Rugăminţile lui, adevărate spovedanii,mă impresionează.

Dar pe fată o enervează. Îl înjură, şi împinge. El cade.

Îl ştiu un tip violent, şi mă aştept la o reacţie necugetată.

Asist însă, la ceva incredibil.

Ridicându-se, şi repezindu-se către ea, o îmbrăţişează, şi printre respiraţii ce-mi par plâns, aud

:-”nu, te rog, nu pleca, nu mă părăsi; ce mă fac eu fără tine?”

 Contrar proverbului, rugăminţile lui o irită mai puternic, şi reacţia violentă se repetă.

-„dute-n… mea, de nenorocit!” .Îl împinge, şi în timp ce el încearcă să se ridice, fuge din holul blocului .

 O aud strigând după un taxi.

Răsuflu uşurat, neştiind ce întorsătură va fi luat conflictul.

Poticnindu-se, cu o mână la cap, unde probabil în cădere, se lovise, el se aşează pe prima treaptă a scării interioare. Plânge cu sughiţuri, printre care disting:

-”ce faci, nu mă părăsi, nu pot fără tine.!”

Trupul i se mişcă spasmodic.

O milă necuprinsă, mă învăluie.

 Îl înţeleg. Aş vrea să ies, să-i spun câteva cuvinte de alinare.

Mă abţin însă; nu poţi şti ce reacţii poate avea, în suferinţa lui.

Continui să-l privesc, neputincios la rându-mi, să-l ajut.

Viaţa e tare tristă, uneori!

Onu

14 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin