PAMFLET

Aseară, cum nu-l ştiam de fel,

Ponta l-a muşcat pe Crin , uşor.

A fost, mi-am zis, Big bangul trădător

Neinspirat, împrumutat

De la noul Conservator.

Probabil, perfid aşteptat

De al Jilavei, zăngănit zăvor.

Nu ştiu, nu vreau victoria nici cui,

Dar  tare o presimt, pe a Băsescului.

Abil Cârmaciul, disimulat

În nervosul speriat.

Iar Crin, învăluit subtil,

De –al gloriolei iz senil,

Dacă la timp, nu s-o trezi.

Teamă-mi-e, că-l va-nsoţi,

Pe Puşti…,  pe Calea Dantescului.

Onu

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET

4 răspunsuri la „PAMFLET

  1. Ducă-se pe căile umblate doar de necuratul, că eu, una, m-am săturat de ei până peste cap! Mult mă mir cum de ai atâta răbdare să-i asculţi???!!!!

    • Aurelia, draga mea, am, să-i pot aprecia corect, după propriile percepţii şi nu după „vox populi”.
      Dar, apropo, de ce nu-mi răspunzi la comentarii?.
      Mă mâhneşte faptul, şi sunt derutat!
      Să n-o mai fac?
      Importunez?? 😛
      Onu

      • Îmi pare rău, dar am avut o perioadă absolut dementă, întinsă pe aproape trei luni de treburi, unele acceptabile şi necesare, iar altele absolut inutile, dar pe care trebuia să le fac! Joi am pus capăt acestei perioade şi, în sfârşit, intru într-o normalitate cât de cât! Ţi-am citit cu interes postările, prin urmare n-ai scăpat de „ochiul meu critic”!!! Să ai un sfârşit de săptămână plăcut! Sper că m-ai înţeles şi o să pot să mă bucur şi de acum în colo de comentariile tale!

      • Înţeleg, şi vorba lui WiILL.! 😛
        Mulţumesc mult, pentru onoarea vizitei!

        Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s