EMOTII NEUTRE

Dimineaţă, reflectam, întru-un loc anume, unde probabil toţi ne simţim bine.

Mă gândeam la ceva neplăcut, şi-mi urmăream reacţiile pulsului.

Aproape inert.., la o temă, la care  începi să te înflăcărezi.

M-a surprins, lipsa de reacţie a inimii mele.  Ce să fie, mi-am spus nedumerit!

 E ceva la care obişnuit, iau foc, dar acum, parcă nu m-aş gândi la nimic.

Oare emoţiile mele negative, au devenit insensibile?

 Eu, nu mai sunt eu?

Să însemne că pe lângă cele pozitive şi negative, emoţiile pot fi şi neutre?

Hopaaaa, e o chestie!

Emoţii neutre, indiferente, emoţii anti -stres.

Dar atunci, sunt salvat, mă pot proteja de gândurile nocive, n-o să –mi mai crească tensiunea?

Emoţii neutre, ce năzdrăvănie!

Oare cum oi fi procedat?

Am reluat şirul altor gânduri pline de draci, al unora tulburătoare de altă natură, şi am rămas tot impasibil.

M-am gândit că voi fi devenit Buddha, dar nici gând .

 În oglindă, arăt la fel, soţia nu mă vede altfel, deci e-n ordine.

Peste zi, am uitat povestea, aşa că nu i-am mai căutat explicaţia.

Acum, pe seară, după o conversaţie pozitivă, dar , nu ştiu cum s-o definesc, aceeaşi stare.

 Încerc să desluşesc taina matinală de azi, şi tot nu reuşesc.

Cum de să rămân indiferent, la nişte gânduri, care altfel, mă bagă în toţi draciii.

De parcă eu, n-aş fi eu.

Să fi fost într-o stare avansată de relaxare, oi fi fost fericit cu duhul?

După ce am citit că într-un sat, un preot a refuzat oficierea înmormântării cuiva, pe motiv că nu era ortodoxă?

Gândul că or fi mai mulţi Dumnezei, să mă fi eliberat  înt-atât, de grija pedepsei divine?

Simt cum vibrez de  nerăbdare să înţeleg taina celor petrecute.

Ar fi interesant, nu?

Să scapi de stress, gândind la rău, şi astfel, neutralizându-l ?!

Poate, dacă mă culc cu ideea-n cap, mâine mă trezesc imun la propriile frământări?

Ca şi cum mi s-ar fi făcut eterosugestie prin somn?

În timp ce scriu, prind câte un gând negru, şi-mi urmăresc starea emoţională. Nimic!

Parcă m-aş gândi la o stafie, care mi-e indiferentă, pentru că nu cred în stafii.

Nu cred din copilărie, de când am picat la o şedinţă de spiritism şi când m-a pufnit râsul, văzând cum se mişca paharul, pe măsuţa de lemn, fără cuie.

 M-au dat afară verişoarele mele, revoltate că le-am speriat stafiile.

 Da, ce bine că mi-am amintit de stafii.

 Poate ar trebui să leg gândurile negative, de nişte stafii, inexistente şi inofensive.

Şi atunci, m-aş relaxa ca la şedinţa de spiritism a verişoarelor mele!

Da, aşa voi face!

Mă culc cu gândul la stafii, să scap de stres.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s