Arhiva zilnică: 1 decembrie 2013

LA MULŢI ANI, TUTUROR, DE ZIUA NAŢIONALĂ!

Sper, ca prin această urare, să cuprind toată ŢARA. Şi Teritoriul, şi Poporul ei.

Dimineaţă.

 Îmi salut soţia cu un sărut patriotic, şi ne adresăm urarea cuvenită pentru această zi deosebită.

Suntem uşor somnoroşi Am adormit târziu aseară, după filmul spaniol despre Lope de Vega

Ce film, Doamne! Cât clocot pasional.Câtă personalitate a sentimentelor feminine.

Nu doar iniţiativa sincerităţii, nu doar vulcanismul  ci şi spiritul de sacrificiu, în apărarea iubirii.

Sărutul lor spasmodic, adevărate muşcături dezlănţuite, m-a descumpănit.

 M-am gândit la Opera Carmen, şi abia acum, am înţeles-o, în toată impetuozitatea vitalităţii sale. Acum, când încerc să scriu, îmi amintesc o poveste. Citită, nu trăită. Un bărbat a cunoscut o femeie. Până la nivelul de intimitate, în timpul căreia, ea striga  parcă în ciudă, un nume, şi spunea câteva cuvinte.

Întrebată ce înseamnă, a răspuns. Este numele soţului meu. Îl strig, şi-i spun, să vină să mă vadă,cât sunt de fericită, înşelându-l. Şi să ia aminte, să nu mă mai bănuiască de nesinceritate. Atunci, nu prea am înţeles .

 Acum, după filmul de aseară, realizez totul.

Iubirea unei spaniole este totală, şi nu acceptă gândul neîncrederii.

Onu

Reclame

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria, Univers feminin