Când nenorocul, te paste,
Orice ai face, tot devii moaşte
Dar mai tâmpit ghinion , ca azi, al meu
Ţi-l poate trânti, doar Dumnezeu
Pentru că, nu poate fi, mai de ocară,
Să-ţi ştergi prosteşte, o poezioară.
Aşa, spre pildă, de aseară,
Ca să scap de dependenţă,
Mi-am zis s-o dau, pe hoinăreală.
Din care, ca-n proverb, am nimerit
Pe blogul ales, al cuiva,
Pe nume Dan. Un maramureşean.
Când să comentez, pe emoţii, cum se cade.
Deşi aveam atâtea spune,
Gura s-a-ncleştat.., parcă eram fermecat
M-am sucit şi răsucit, s-aştern gândul-ales, căutat.
Dar cum mai bine e acasă.
M-am decis, pe blog, să spun, ce-mi pasă.
Acolo, însă, altă plasă
Ieri, am spus una, astăzi o neg?
Nu se cade, nu-s tuareg!
Şi-apoi, Ecoarta, ce va crede ,
Că aspir la Preşedinte, când nici nu-mi trece prin minte?
Ei, bine, nu, pentru blogul aparte, maramureşean,
Voi înfrunta orice alean.
Onu
