CONSTATĂRI

Mi-am propus,  să nu mai văd lipsuri. Românii au şi virtuţi, neîndoielnic!  Voi reacţiona firesc.

Voi râde şi voi plânge, de câte ori, mi-o cere firea: la frumos şi la nobil,

la urât şi la ignobil.

Am mai vorbit despre urmele lăsate de stress asupra ritmului cardiac.

Aşa că, nu voi mai emite judecăţi.

Voi constata doar!

 Spre pildă, ieri, pe la prânz, eram la frizer.

Frizeria, o clădire modestă, se află la o intersecţie de străzi.

În spatele ei, un loc viran împrejmuit de municipalitate, cu un gărduţ metalic, specific spaţiilor verzi, înalt cam de 80 centimetri.

–Ia uită-te, la ele! Fffu, ce greţos!

Îmi spune impacientat, frizerul.

Mă uit, şi văd un spectacol, care , sincer, nu mi-a displăcut, fiind gratuit.

Două femei, probabil mamă şi fiică, încercau să sară pârleazul.

Şi cum erau cu faţa spre noi, li se vedeau destul de clar, chiloţii.

Păreau de un alb-cenuşiu.

-“Împuţitele”, a scrâşnit frizerul.

Nu m-am prins, şi-l întreb:

-De ce?

-Păi nu vezi? În loc să meargă civilizat, pe strada asfaltată, au luat-o pe scurtătură. Oare tot aşa  ocolesc şi baia?

– Ştiu eu, după griul chiloţilor, s-ar putea!

-Oare ce bărbaţi or avea? A încheiat dezgustat frizerul.

 Intrigat la rându-mi, am continuat să le privesc.

Îşi aranjau grijuliu ţinuta, mişcând posteriorul, ritmic, gen  hula- hup.

Redeveniseră nişte doamne! De Bucureşti!

Doamne fereşte!

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu, Univers feminin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s