CONSTATĂRI 2

Oameni fiară, dacă spun, nu voi părea un om bun..

Dar să vă -nşir o-ntâmplare, trăită-ntr-a blocului suflare.

-Bună, ziua, domnu Ionescu, Ce mai faceţi?

-Bună ziua, Ce mai faceţi, Sunt probleme?

-Vai de zilele mele maică, vor să mă omoare cred.

M-a bătut nepotu-miu, numai în cap.

-Cum aşa, măicuţă, e nebun? Dar de la ce?

Eu bănui, ce se-ntâmplă. Bătrâna este mama lui Tăsel, vecinul mort, despre care am mai scris.Cel care voia să-i dea lui casa, primită de la mama ei.  Probabil, obsesia, s-a transmis şi la nepot, fiul lui Tăsel.

-Nu ştiu, maică, parcă-s blestemată.  La 91 de ani, atâtea necazuri!

Mi se face milă, o chem în casă, soţia îi dă o porţie de paste, proaspăt preparate, şi o întreb.

 Îmi place, că la această vârstă, chinuită, mai mult flămândă, este de o luciditate în exprimare,  pe care unii parlamentari, „ââiţi” de  mai mare jalea, nu o au, nici pentru a lega o frază scurtă.

 Păcat că nu prea aude, şi trebuie mai mult să strig, iar Puşa, pisica mea,o pacifistă,  crezând că o cert, i se face milă, şi-i ia apărarea, proţăpindu-se în faţa mea, cu un mieunat  mustrător.

 Îi explic, o mângâi, dar ea, Puşa,ştie una şi bună:

”nu striga, la bătrână!”

Până la urmă, o închid în altă cameră, să pot vorbi în linişte.

Bătrâna, îmi explică:ea, soţia nepotului, îl prosteşte cum că ar face vrăji, cu o iconiţă, ca să-i despartă. Eu am însă, o bănuială:nora nepoată, este de fapt,  un caracter de doi bani, care a pus ochii pe apartamentul bătrânei.  Îi spun acesteia, bănuiala mea, şi mi-o confirmă.

 A văzut-o deja, cotrobăindu-i prin caseta, unde ţine şi  actul de proprietate.

 Îi propun să ni-l aducă nouă, spre păstrare. Pare încântată, şi pleacă , aparent plină de speranţă.  Mă gândesc, să i-l păstrăm, până le trece obsesia spolierii ei, nepoţilor. Peste câtea zile, revine, uşor jenată, că i-a răvăşit aşa de mult caseta cu acte, încât nu l-a mai găsit. Mă uit gânditor la soţia, care-mi răspunde:

”normal, se îndoieşte mai mult de noi, decât de nepoţi”.

 Odată confirmarea primită, îi răspund:

”păi nu mai văd cum o putem ajuta. Să-i fie de bine!”

Ajuns, cu treburi, la o vecină de-a bătrânei, îi povestesc incidentul.

Ai dreptate, dacă nu vrea, nu vrea. Să ştii, că şi eu m-am gândit s-o ajut cu câte o porţie de mâncare, dar mi-am spus:

 dacă nenorociţii ăştia îi pun nişte otravă, nu cade năpasta pe mine?

 De aceia, o mai ajut cu puţină pâine,un fruct, şi câte ceva ce consumă direct la mine.

 Şi asta pe fugă, să nu mi-i pun în cap.

Ştiu eu, în lăcomia lor ce-ar mai putea născoci?

 I-am dat dreptate, şi mi-am propus la rându-mi să fiu mai prudent, luându-mi ca aliat, vorba unui prieten de-al meu, evreu:

”nu ajuta, dacă nu ţi se cere!”

Pe bătrână, o văd zilnic, târându-şi anevoie, bastonul.

  Şi o mai ajut cu un ban, pentru pâine.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu, Univers feminin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s