Arhiva zilnică: 10 decembrie 2013

CONSTATĂRI 4

Motto:”Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”-Proverb rusesc.

Domnul Petre Roman, ca un  invitat care se respectă, a trecut cu tact, peste multe dintre întrebările teribiliste ale moderatoarei Dana Grecu.

 Şi, ca în proverb,  invitatul a suportat stoic, multe dintre cochetăriile inabile, ale ambasadoarei “soluţiei imorale”.

 Azi, însă, s-a spart ulciorul, şi Petre Roman, i-a explicat franc polivalenţa cuvântului coabitare: şi anume, a exemplificat, că redarea obsesivă de către A3, a apariţiilor la tv, ale domnuluii Traian Băsescu, este tot o formă de coabitare, a lui Voiculescu, cu Preşedintele.

Aş adăuga de la mine, “o formă de coabitare, aprioric acceptată,  pentru rating aşteptat.!”

Of course, “presupusa frumoasă blondă”, a mişcat nervos, din buze.

Nimănui, când la obrăznicie, îi spui adevărul, nu-i convine!

Onu

Un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

REMEMBER

Ioana Dabija, IasiIeri, a fost zi ingrată. Am revăzut infirmităţile comunismului, în caracterul nevolnic al celor pe care acesta, comunismul, şi-a consolidat autoritatea.

Lipsa de educaţie, grefată pe incultură şi tupeul inerent, caracterelor josnice, au dus neîndoielnic, la forma de mentalitate comunistă, cu toate vicisitudinile pe care eroii anticomunişti contemporani, nu le menţionează.

Asta, mă face să le consider opera, de o falsitatecare frizează interesul, specific unor comunişti în devenire. Chiar sub masca apartenenţei de dreapta.

Probabil, le sunt specifice, şi dacă le-ar arăta, le-ar scădea cota de glorie îndoielnică.Iar la o revenire a comunismului, ar fi primii activişti fruntaşi.

Pe scurt, sufleteşte, am ieşit foarte şifonat, pe ziua de ieri. Aşa că azi, am nevoie de antidotul antistres, pe care numai blandeţea sufletească, ţi-l poate oferi. Şi, fără multă vorbărie, l-am găsit în avatarul Ioanei Dabija din Iaşi. De ce? În esenţa lor sufletească, evenimentele au o legătură  de viaţă absolută, prin intermediul unui vis. Eram la Galaţi, pe faleză, când o rafală puternică, m-a aruncat spre apă. Pe mal, cele câteva ambarcaţiuni erau legănate de unduirea valurior, agitate de vânt. Îngrozit, mă şi vedeam în apă,  ducându-mă la fund, ca bolovanul. Minune, însă! Am căzut într-una din aceste ambarcaţiuni de agrement. Atunci, m-am trezit. Eram în braţele mamei, care mă luase din leagănul unde adormisem, şi m-a dus în pat.

Dulceaţa în braţele salvatoare ale mamei, nu poate fi descrisă. Poate fi retrăită, cum am retrăit-o eu, acum câteva zile, privindu-l pe Matei, odorul Ioanei, care poate are şi el, un vis de fericire, chiar dacă eu eram mai măricel.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, Univers feminin